01:19:19 22.11.2024
Stiri

Victor Chirilă // „Armata lui Ciocoi” sau de ce tac diplomații școliți?

Politică 20.02.2020 17:30 Vizualizări4325 Autor: Ziarul National
Victor Chirilă // „Armata lui Ciocoi” sau de ce tac diplomații școliți?


În opinia ministrului de Externe, Aureliu Ciocoi, în diplomație e ca la armată. Altfel spus, diplomații sunt ostași în slujba statului, iar ostașii nu discută ordinile, ci le execută fără crâcnire.

În realitate, încercând să-și justifice servilismul față de Dodon, ministrul Ciocoi bate câmpii. Diplomații nu sunt ostași, iar diplomația nu este armată.

Diplomații sunt funcționari publici, angajați de stat pentru a le valorifica cunoștințele, experiența și aptitudinile pentru promovarea intereselor țării peste hotarele ei.

În activitatea lor, diplomații nu execută ordine militare, ci se conduc de instrucțiuni și decizii pe care ei pot să le conteste, dacă acestea sunt formulate arbitrar, sfidează realitățile și sunt în contradicție cu politicile și interesele naționale ale statului.

Cu regret, însă, actuala noastră diplomație a fost transformată în armată, într-o armată unde instrucțiuile și deciziile arbitrare fie le execuți fără drept de apel, fie riști să fii ostracizat și declarat persona non grata în sistem.

Frica domină diplomația noastră, frica de-a fi trecut pe linie moartă, de-a rata cariera și jobul căruia te-ai dedicat o viață. Ministrul Ciocoi este exponentul marcant al acestei frici generatoare de obediență, servilism și tăcere plină de complicitate, care discreditează diplomatia noastră.

În ultimii 10 ani au fost întreprinse câteva încercări de-a reforma Ministerul de Externe, au fost invitați experți europeni, solicitată asistență PNUD-lui și s-a scris un ditamai studiu... Totul a fost în zadar, cu excepția unor schimbări cosmetice, reformele au eșuat.

Frica, băgată adânc în diplomația moldovenească pe timpul lui Voronin de către ex-ministrul său de Externe Andrei Stratan nu doar că a supraviețuit, ci s-a accentuat și mai mult pe timpul regimului Plahotniuc. Mai mult decât atât, Plahotniuc a reușit să facă din diplomație, ceea ce nu a reușit Voronin, o armată umilă în slujba intereselor sale meschine. Azi această armată este la cheremul intereselor lui Dodon.

Tăcerea diplomației noastre continuă și așa va fi cât timp ea este dominată de frică, care descurajează gândirea liberă/critică și încurajează slugărnicia și nonvalorile din sistem.

Dacă vrem să avem o diplomație eficientă și depolitizată, atunci armata lui Stratan/Ciocoi trebuie demobilizată, desecurizată, democratizată, denepotizată, declientizată și profesionalizată pe criterii meritocratice, nu slugarnice....

Este capabil ministrul Ciocoi de așa ceva?

Am mari dubii...

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

11.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Remanierile necesare...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md