Victimele exploziei de la Orhei, POFTITE să părăsească HOTELUL în care au fost cazate provizoriu
Chiriașii hotelului „Codru” din Orhei care au fost cazați aici, după ce apartamentele le-au fost avariate în urma unei explozii produse pe 18 octombrie, trebuie să părăsească adăpostul până la sfârșitul săptămânii curente.
Anunțul a fost făcut ieri de către primarul Vitalie Colun, care s-a întâlnit cu un grup de sinistrați, scrie orhei.info.
Potrivit sursei, hotelul nu poate suporta cheltuielile legate de cazarea chiriașilor, dar va continua să-i adăpostească pe proprietarii apartamentelor devenite nelocuibile, a spus edilul, care a mai solicitat ca aceștia din urmă să întocmească o lista în cazul dacă doresc să stea la hotel mai mult timp.
Sinistrații și-au exprimat nemultumirea față de condițiile de trai din hotel. Cel mai mult îi nemultumește imposibilitatea de a prepara mâncarea, mai ales că la cantina socială le este servit doar prânzul, contrar promisiunilor că vor fi alimentați de trei ori pe zi.
Cât privește conditiile de trai, autoritățile locale susțin că se va încerca cazarea sinistraților în căminul Școlii profesional-tehnice din cartierul Slobozia Doamnei, a spus Vitalie Colun, care însă nu s-a arătat sigur că acolo există condiții mai bune.
Precizăm că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 17 spre 18 octombrie curent, un bloc cu cinci etaje din orașul Orhei a fost zguduit de o explozie.
În urma deflagraţiei, un bărbat în vârstă de 49 de ani a decedat, iar alte trei persoane au suportat traume. Deflagrația a cauzat prejudicii grave pentru zece apartamente, de la etajele unu, doi și trei, iar patru apartamente au fost distruse complet. Suma prejudiciului cauzat depăşeşte trei milioane de lei.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania