Vicepreședintele PSDE, detalii despre STRATEGIA formațiunii în alegerile locale generale. Vadim Brânzaniuc: „Programe electorale pot face mulți…”. Ce spune tânărul politician despre candidatura formațiunii pentru funcția de PRIMAR al capitalei
Vicepreşedintele Partidului Social Democrat European (PSDE), preşedinte al organizaţiei municipale Chişinău a PSDE, Vadim Brânzaniuc, este convins că formațiunea politică pe care o reprezintă va avea un cuvânt greu de spus în alegerile locale generale de anul acesta, deoarece are o echipă de profesioniști, care pune în prim-plan interesele cetățenilor. De asemenea, formațiunea va avea, cel mai probabil, un candidat și pentru Primăria Chișinău.
„PSDE are una dintre cele mai tinere, dar, totodată, şi mai experimentate echipe. Iar cuvântul-cheie care caracterizează această echipă este profesionalismul. PSDE poate propune un guvern mult mai bun decât actualul sau precedentul. Şi nu sunt doar cuvinte frumoase – în echipa noastră sunt ex-miniştri ai Agriculturii, Economiei, Sănătăţii, Muncii, Protecţiei Sociale, Apărării etc. E vorba de oameni care au demonstrat rezultate frumoase, fiind în cele mai înalte funcţii în stat. Ca să nu mai vorbim de enormul potenţial şi bogata experienţă a echipelor noastre locale. Suntem una din puţinele platforme (dacă nu chiar unica) unde se pot regăsi profesioniştii, care doresc să-şi pună în valoare potenţialul şi anume aceasta m-a determinat să devin parte a acestei echipe mari şi unite”, a declarat Brânzaniuc într-un interviu pentru Tribuna.
În calitate de președinte al organizaţiei municipale PSDE, Brânzaniuc spune că, alături de echipa sa, știe cum să schimbe lucrurile în bine, în beneficiul cetățenilor.
„Când mi s-a încredinţat funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale, colegii au luat în calcul şi experienţa pe care o am în administrarea treburilor publice în capitală. Or, anterior, eu am activat şi în aparatul central al Primăriei, şi în funcţia de vicepretor, şi în funcţia de pretor. Cunosc problemele cu care se confruntă locuitorii capitalei nu din auzite, am contribuit direct la soluționarea lor și știu ce trebuie de făcut în continuare pentru ca Chişinăul să arate ca o capitală modernă. În scurt timp urmează să demarăm un proces important la nivelul organizaţieimunicipale – vom încadra într-o strategie de dezvoltare aparte toate ideile, propunerile, viziunile profesioniștilor noştri, vom stabili pașii concreţi şi consecutivitatea acestora, pentru a asigura dezvoltarea reală a orașului şi a suburbiilor”, a declarat el.
În același context, Brânzaniuc a afirmat că locuitorilor capitalei li se va propune „mult mai mult decât un simplu program electoral”.
„Este vorba vorbim de o viziune largă, de o strategie complexă, pe care nu oricine are capacitatea de a o elabora şi implementa. Un astfel de document poate fi elaborat şi implementat doar de profesionişti, de oameni cu o bogată experienţă în administrare, de cei care cunosc problemele reale nu din auzite, de cei care ştiu cum funcţionează mecanismele administrative pe interior, care ştiu să calculeze exact coraportul timp/resurse pentru a obţine eficienţă maximă etc. Programe electorale pot face mulţi, dar strategii de dezvoltare realiste – foarte puţini. Avem capacităţile necesare de a oferi chişinăuienilor şansa reală de a trăi într-o capitală cu adevărat modernă”, a afirmat sursa citată.
Președintele PSDE Chișinău a adăugat că locuitorii capitalei pot face distincție între profesioniști și cei care fac doar promisiuni.
„Important este ca, dincolo de politică, oamenii să poată vedea şi soluţii reale pentru problemele cu care se confruntă, să vadă potenţial, capacităţi etc. Alegerile trec, iar treburile publice trebuie administrate cu maximă eficienţă. Şi eu am încredere că oamenii înţeleg acest lucru şi vor lua decizii corecte. Or, în ultimii ani s-a făcut prea multă politică, iar acţiuni concrete care să schimbe în bine viaţa oamenilor – mai deloc. Ştiu că este o mare dezamăgire după ce acei care au obţinut votul şi încrederea cetăţenilor şi-au bătut joc de speranţele oamenilor şi nici măcar nu au putut asigura acelaşi nivel de viaţă care a fost până la ei. De aceea cred că în apropiatele alegeri locale, politicul va fi pe planul secund, iar în prim plan vor ieşi ideile, viziunile, echipele, profesioniştii”, a punctat tânărul politician.
În opinia sa, Primăria capitalei a fost privită doar prin prisma intereselor politice, ceea ce e greșit. „Sincer sper că în alegerile din toamnă vom soluţiona această problemă o dată şi pentru totdeauna. Credeţi că locuitorii capitalei nu s-au săturat să vadă cum Primăria a folosită de politicieni în interesele înguste pe care le au? Credeţi că locuitorii capitalei nu înţeleg că au devenit ostatici în luptele dintre politicieni? Credeţi că locuitorii capitalei nu văd cum cineva încearcă din nou să le impună priorităţi false, manipulându-i pentru a le obţine votul? Oamenii înţeleg perfect ce se întâmplă, cine şi ce interese are. Şi eu sunt sigur că în alegerile din acest an fiecare va fi taxat după merit”.
Brânzaniuc a mai dat asigurări că PSDE va avea candidat pentru Primăria Chișinău, însă a făcut niște precizări.
„Pentru noi contează acum mai mult să avem o viziune clară de dezvoltare a Chişinăului pe care să o propunem oamenilor ca ulterior, împreună cu ei, să o implementăm. Celelalte aspecte le considerăm secundare la această etapă. Dar, desigur, la timpul potrivit vom lua şi decizia privind candidatul partidului. E important cine va fi candidatul, dar la fel de important este cu ce viziune va veni în faţa oamenilor şi cu ce echipă. Abordarea noastră este una complexă – şi candidat, şi echipă, şi viziune. Iar când vom avea claritate pe toate aceste componente, desigur, vom face anunţurile de rigoare”, a conchis Vadim Brînzaniuc.
FOTO // Ce s-a ales din automobilul care a explodat într-o benzinărie de pe str. Albișoara din Chișinău: Se alimentase cu gaz și s-a aprins din mers. Șoferul a avut nevoie de îngrijiri medicale
Trimiterile poștale și mărfurile expediate din Ucraina, verificate mai minuțios în R. Moldova, după bomba depistată la aeroport într-o mașinuță
METEO // Vremea schimbă foaia: Cod galben de scădere a temperaturii medii zilnice și de ghețuș