00:34:46 23.11.2024
Stiri

Vicepreședinte PD: „Cetățenii trebuie să știe că, dacă PD nu vine la guvernare, există RISCUL ca proiectele începute să nu fie continuate de opoziție. Abordarea lor e că vom face nu știu ce, nu știu când”

Partide/Comunicate 14.02.2019 12:20 Vizualizări1863 Autor: Ziarul National
Vicepreședinte PD: „Cetățenii trebuie să știe că, dacă PD nu vine la guvernare, există RISCUL ca proiectele începute să nu fie continuate de opoziție. Abordarea lor e că vom face nu știu ce, nu știu când” captură privesc.eu


Conducerea Partidului Democrat (PD) consideră că opoziția nu este capabilă să continue proiectele începute de actuala guvernare și avertizează că toate inițiativele din ultimii trei ani, inclusiv majorarea salariilor, pensiilor, repararea drumurilor vor fi abandonate în cazul în care opoziția câștigă alegerile.

„În această campanie ne-am văzut cu mulți oameni foarte deschiși, cu zâmbete pe față, cu îmbrățișări. Oamenii s-au plâns pe umărul nostru și ne-au informat despre problemele cu care se confruntă. Suntem siguri de rezultatul foarte bun pe care îl vom obține. Oamenii sunt informați despre realizările din ultimii trei ani, dar și despre ce nu au făcut alții. Avem grijă ca oamenii să fie informați, cu toate că ei știu despre creșterea salariilor, pensiilor, despre Programul „Drumuri Bune”, apeducte... Cetățenii trebuie să știe că, dacă PD nu vine la guvernare, atunci există riscul ca multe proiecte începute să nu fie continuate de opoziție”, a declarat astăzi șeful staff-ului electoral al PD, vicepreședintele Vlad Cebotari.

Acesta a încercat să explice și de ce crede că opoziția va sista reformele demarate de democrați. „În cadrul dezbaterilor electorale am văzut că reprezentanții opoziției spun că nu știu de unde să ia bani pentru majorarea salariilor, pensiilor. Dar noi deja am efectuat aceste majorări. Ei nu au soluții în privința continuării Programului „Drumuri Bune” sau „Apă Bună”. Acest Bloc „ACUM”, „amuș” vor face nu știu ce, nu știu când. Asta e abordarea lor. Altă decizie decât PD la guvernare ne întoarce în haos. Investitorii vor pleca, iar alții nu vor veni din cauza instabilității. Va crește și fenomenul migrației. Noi vrem să păstrăm oamenii acasă și să continuăm proiectele pe care am început deja să le realizăm”, a continuat vicepreședintele PD.

Cebotari mai spune că e indignat de faptul că oponenții politici atacă persoane, dar nu idei. „Le cerem oponenților să vină cu idei bune și soluții pentru oameni. Dacă ideile vor fi bune, atunci cu siguranță le vom prelua când ajungem la guvernare”.

În cadrul aceluiași briefing, Vlad Cebotari a respins acuzațiile potrivit cărora PD ar avea o campanie în care aruncă banii în stânga și în dreapta și că ar folosi masiv resursele administrative. „Pot să vă spun că PD folosește resurse mult sub limita plafonului aprobat de CEC. Noi nu avem nevoie de așa sume de bani. Preferăm să economisim. Acoperirea financiară vine de la oameni care ne susțin și vor continuarea proiectelor începute. Noi nu cunoaștem un caz confirmat că am fi folosit resurse administrative în această campanie, în comparație cu alți concurenți electorali”.

Democratul a făcut și bilanțul provizoriu al acestei campanii, care este pe ultima sută de metri. „Caravana noastră a avut până ieri peste 4 500 de întâlniri directe organizate. S-a discutat cu peste 220 de mii de oameni în această perioadă. Până la sfârșitul campaniei vom mai discuta cu alți 100 de mii de oameni. Avem un suport fără precedent”, a conchis sursa citată.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md