23:06:03 30.06.2024
Stiri

Vicepremierul Bolea le răspunde agricultorilor: Interzicerea importurilor de cereale „pe bază de emoții” ar putea bloca exporturile fermierilor noștri pe piețele externe

Actualitate 28.06.2024 11:46 Vizualizări3184 Autor: Ziarul National
Vicepremierul Bolea le răspunde agricultorilor: Interzicerea importurilor de cereale „pe bază de emoții” ar putea bloca exporturile fermierilor noștri pe piețele externe


Interzicerea exporturilor de cereale din Ucraina sau din alte state ar putea crea probleme pentru fermierii noștri, atenționează vicepremierul Vladimir Bolea, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Vladimir Bolea sugerează că cerința Asociației „Forța Fermierilor” de a bloca în continuare importurile de cereale din Ucraina este bazată „pe emoții” și nu reies din calcule reale.

„Ca să înțeleagă lumea ce înseamnă importuri, comparativ cu cât producem noi: au fost importate în jur de 8 000 de tone de floarea-soarelui și noi am produs 800 000 de tone. Republica Moldova este un stat exportator, noi nu suntem stat importator. (...) Noi ne bucurăm pentru producătorii noștri agricoli care fac export și marea majoritate fac export. Dar atunci cândîncepi o politică izolaționistă atât de severă și nu ai la bază niciun fel de calcul decât niște emoții, atunci te poți trezi cu interdicții la exporturi din partea altor state. Noi încă nu suntem țară membră a Uniunii Europene și pentru fermierii și agricultorii din Uniunea Europeană nu este nicio diferență dintre producătorul din Republica Moldova și cel din Ucraina”, a afirmat vicepremierul ieri-seară într-o emisiune de la N4, adăugând că „trebuie să fim foarte atenți în declarațiile pe care le facem”.

Amintim că fermierii amenință cu „proteste masive”, dacă autoritățile nu vor prelungi mecanismul de licențiere a importului de cereale din Ucraina, pentru a proteja producătorii autohtoni.

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a explicat anterior că reglementarea prin licențiere poate fi realizată pe un termen de cel mult trei luni, care poate fi prelungit o singură dată cu cel mult încă trei luni, ceea ce înseamnă că „perioada maximă pentru care a putut fi aplicată licențierea importului de cereale și oleaginoase a atins termenul-limită” pe26 iunie curent.


Stiri relevante
30.06.2024 10:17 692 Oaia discutând cu lupul

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
28.06.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Pe cine va miza Mosc...

24.06.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Scepticii și cobitorii

21.06.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Cu Europa sau cu Asi...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md