11:48:55 28.11.2024
Stiri

Viceministrul Justiției despre inițiativa legislativă a lui Dodon de a abroga legea care pune pe umerii cetățenilor milioardul furat: Chiar și studenții medicori știu asta

Politică 28.12.2016 15:52 Vizualizări3669 Autor: Ziarul National
Viceministrul Justiției despre inițiativa legislativă a lui Dodon de a abroga legea care pune pe umerii cetățenilor milioardul furat: Chiar și studenții medicori știu asta


Viceministrul Justiției, Nicolae Eșanu, susține că inițiativa legislativă semnată astăzi de președintele Igor Dodon privind abrogarea Legii nr. 235 care pune pe umerii cetățenilor miliardul furat nu a respectat transparența procesului decizional.

În plus, spune funcționarul, această inițiativă o să se „prăfuiască” prin sertarele Parlamentului și o eventuală abrogare a acestei legi „nu înlătură efectele juridice deja produse, fapt cunoscut chiar și de studenții mediocri de la facultatea de drept”.

„Constat, printre altele, că - a) nu au fost respectate regulile prin transparența procesului decizional (eventuala referință la faptul că și Guvernul nu excelează la acest capital desigur că pare credibilă pentru susținători, dar sună ridicol din partea cuiva care pretinde să guverneze mai bine, mai ales în condițiile în care Parlamentul este în vacanță și inițiativa oricum o să se prafuiască prin sertare o perioadă destul de lungă); b) nu ține cont de faptul că abrogarea unei legi nu repune în vigoare legile abrogate anterior și nici nu înlătură efectele juridice deja produse sub imperiul legii abrogate, fapte cunoscute chiar și de studenții mediocri de la facultatea de drept”, a comentat viceministrul Justiției pe Facebook.

Și premierul Pavel Filip a criticat acest pas al lui Dodon,
afirmând că Curtea Constituțională a examinat deja câteva sesizări cu privire la Legea nr. 235.

„Miliardele furate trebuie să fie întoarse de toți cei care au participat la fraudă, au votat pentru, fie au cunoscut acest lucru, dar au preferat să tacă. Deoptrivă se fac de vină numeroși funcționari de stat, responsabili din cadrul instituțiilor financiar-bancare, cei care urmau să contracareze acest furt, dar nu au mișcat un deget sau au preferat să tăinuiască”, și-a motivat inițiativa legislativă șeful statului Igor Dodon.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.11.2024 15:57 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // La alegerile pr...

25.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Fantoma trecutului p...

22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md