Vezi cât de repede reacţionează Facebook dacă îţi faci publică parola contului personal?
Joe Veix, un scriitor american, a făcut un experiment numit „PublikFacebook”, pentru a vedea cum arată un cont social media individual folosit de un număr mare de utilizatori, arată un articol publicat de „Business Insider”.
Aşadar, Veix a creat un profil de Facebook, căruia i-a publicat datele de identificare pe Twitter, asigurându-se că poate interveni oricând dacă lucrurile ar degenera prea mult.
Mai întâi, numele contului a fost schimbat din John Smith în Maximilian Manning. Apoi, oamenii au început să tot schimbe poza de profil şi copertă, datele biografice, să adauge din ce în ce mai mulţi prieteni şi să dea „like” diverselor pagini.
„Max a dat like şi paginii ISIS, deci toţi care s-au logat pe cont sunt probabil pe lista guvernului acum. Îmi pare rău!”, spune Veix ironic.
Contul a fost accesat de aproape 135 de ori din numeroase ţări din jurul globului, inclusiv Franţa, Suedia sau Emiratele Arabe Unite.
Interesant este faptul că Facebook pare să nu fi observat prea repede experimentul scriitorului şi i-a luat aproape o săptămână să reacţioneze, deşi în acest timp oamenii au făcut multe schimbări profilului respectiv.
Veix crede că aşa ar trebui să fie „utilizatorul ideal de Facebook” în viziunea acestora şi tocmai de aceea nu s-au sesizat.
„Într-un fel, profilul pare să fi avut mult mai mult succes decât unul obişnuit, s-a împrăştiat ca un virus, a fost folosit în mod „agresiv”, perfect din punctul de vedere al operatorilor Facebook”, adaugă scriitorul.
Joe Veix a încercat acest experiment şi pe Twitter şi Instagram, însă ambele au fost închise din cauza numeroaselor accesări.
sursa: businessmagazin.ro
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”