23:38:24 18.04.2025
Stiri

CpDOM: Aceste drepturi sunt cele mai ÎNCĂLCATE în R. Moldova

Social 03.04.2015 20:06 Vizualizări1874
CpDOM: Aceste drepturi sunt cele mai ÎNCĂLCATE în R. Moldova

Accesul liber la justiție, dreptul la securitate și demnitate personală, dreptul la asistență și protecție sunt cele mai încălcate drepturi în R. Moldova. Acest lucru îl constată un studiu al Centrului pentru Drepturile Omului (CpDOM), reieșind din plângerile pe care cetățenii le adreasează la CpDOM.

Numărul persoanelor care reclamă încălcarea accesului liber la justiție este, potrivit studiului, unul constant, începând cu anul 2010.

Pe locul al doilea se plasează lezarea dreptului la securitatea şi demnitatea personală – 190 de plângeri au fost depuse în anul 2014.

Cel mai semnalat aspect în adresările la acest subiect vizează condiţiile de detenţie în instituţiile penitenciare, acesta fiind invocat în 137 de petiții. În 24 de cazuri a fost invocată aplicarea torturii şi tratamentelor inumane sau degradante, iar 18 adresări se refereau la lezarea demnităţii personale.

Pe poziţia a treia în topul motivelor de adresare la CpDOM se află petiţiile care se referă la nerespectarea dreptului la asistenţă şi protecţie socială. Numărul plângerilor pentru această încălcare, dar și cel de lezare a dreptului la proprietate privată este în creştere în ultimii trei ani.

Din numărul total de persoane care în anul 2014 s-au adresat la Centrul pentru Drepturile Omului, cei mai mulți dintre aceștia, peste 30 la sută, sunt deținuți. Șase la sută sunt persoane angajate în muncă, opt la sută - pensionari, iar peste șapte la sută sunt persoane cu dizabilități.

Pe parcursul anului trecut, CpDOM a trimis în instanţa de judecată 12 cereri care vizează apărarea intereselor petiţionarilor şi 12 cereri cu privire la intervenirea în procesul civil, pentru a depune concluzii.

Autor: Galina Munteanu
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte