VIDEO // Veteran de război: „Dl Ciocoi în tranșee cu noi n-a stat. Ar trebui să-și ceară scuze. În statele europene era demis pentru așa declarații și i se intenta dosar penal”
Declarațiile ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Aureliu Ciocoi, potrivit cărora armata rusă a intervenit în războiul din Transnistria pentru a „opri vărsările de sânge”, sunt „josnice” și „scuipă pe memoria camarazilor care au căzut pe câmpul de luptă”.
Într-un stat european, un ministru ar fi fost demis pentru asemenea declarații și i s-ar fi intentat dosar penal, crede veteranul de război Victor Ciobanu.
CITIȚI și Rusia NU a „oprit” vărsările de sânge din Transnistria, ci le-a „organizat”: Replica fostului ministru al Apărării din anul 1992 la declarațiile „stupide” ale ministrului Ciocoi
„Ați auzit că rușii au fost pacificatori, ei au venit să nu ne batem noi. Cu cine? Cu extratereștrii? Ei parcă nu trăiesc în societatea noastră. Este o declarație josnică. Ne înjosește pe noi, veteranii. Dl Ciocoi în tranșee cu noi n-a stat, el nici măcar nu știe. Nici consilierul președintelui pe problemele veteranilor, Gaiciuc (actualul ministru al Apărării, Victor Gaiciuc - n.r.), nu este veteran de război. Cum poate fi el consilier?
Declarațiile potrivit cărora Chișinăul e vinovat de declanșarea războiului (de pe Nistru - n.r.) arată că li-s atrofiați creierii, ei nu înțeleg ce vorbesc. Ei ne scuipă pe noi, memoria camarazilor care au căzut la război. Mamele, soțiile văduve, copiii care au rămas fără tați... Ei măcar asta conștientizează? Ar trebui să-și ceară scuze de la veterani, ca să nu fie alte declarații din partea veteranilor la adresa lor, poate și fapte. Nu-mi închipui în țările europene să arunci așa învinuiri ostașilor care au apărat țara. Deodată era demis și dosar penal. Dar iată ei își permit. Păcat că avem așa demnitari”, a rispostat astăzi, într-o conferință de presă, Victor Ciobanu.
CITIȚI și VIDEO // În rol de ministru de Externe al Federației Ruse? Aureliu Ciocoi e convins că armata rusă, staționată ilegal pe teritoriul R. Moldova, a intervenit în 1992 pentru a „opri vărsările de sânge”
Veteranul a acuzat actuala guvernare că ar încerca să dezbine veteranii din R. Moldova și să-i priveze de priviliegii. Drept urmare, veteranii anunță pentru sâmbătă, 8 februarie, o Adunare Generală a Veteranilor, care va avea loc în Piața Marii Adunări Naționale, începând cu ora 10.00.
Printre cerințele veteranilor la adresa autorităților se numără restabilirea înlesnirilor votate de către primul Parlament pentru veterani, inclusiv tratament gratuit în centre de reabilitare o dată pe an, bilete la sanatoriu o dată pe an, medicamente gratuite pentru veterani și membrii familiilor acestora, plata în jumătate a cheltuielilor de întreținere, călătorii gratuite în transportul public, stabilirea unei vârste de pensionare de 55 de ani pentru veterani, organizarea funeraliilor cu onoruri militare etc.
Aceștia susțin că, în timp ce ani la rând au primit indemnizații de câte 100 de lei lunar, deputații și-au majorat salariile cu câteva mii de lei: „Dar cum trăiesc procurorii, judecătorii, demnitarii noștri? Ce castele au și în ce limuzine se plimbă? Înseamnă că bani sunt”.
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md