Veste bună pentru turiști! Vom avea trei curse aeriene noi din Chișinău spre Italia


Veste bună pentru cetățenii care intenționează să viziteze Italia. Din această toamnă, de pe Aeroportul Internațional Chișinău vor fi operate mai multe zboruri regulate spre diferite orașe italiene.
Compania aeriană „Wizz Air” va lansa două curse noi de la Chișinău spre Milano și spre Roma. Noile destinații vor fi accesibile începând cu data de 3 noiembrie, și, respectiv, 18 noiembrie. O altă cursă aeriană Chișinău-Torino va fi lansată în luna decembrie și va fi deservită de compania „Air Moldova”.
De asemenea, moldovenii vor putea ajunge pe cale aeriană în capitala Poloniei. Începând cu 26 octombrie, compania „Eurolot” promite să opereze zboruri regulate pe cursa Chișinău-Varșovia.









































































