Veste BUNĂ pentru cetățenii R. Moldova. Tariful la gazele naturale ar putea scădea sub 10 lei pentru un metru cub
Tariful la gazele naturale ar putea scădea sub 10 lei pentru consumatorii casnici, dar acest lucru s-ar putea întâmpla până la sfârșitul acestui an, a declarat luni-seară ministrul Energiei, Victor Parlicov, în cadrul emisiunii „În Context” de la Moldova 1, transmite Radio Moldova.
„Treptat, treptat valul acesta de prețuri, panica care a fost pe piețele internaționale treptat, treptat se calmează, intrăm într-o normalitate și eu cred că în acest an vom reveni la un status quo mult mai, cum eram deprinși anterior. Prețuri care sunt sub 10 lei, eu cred că noi încolo ne mișcăm”, a subliniat Victor Parlicov.
Ministrul Energiei s-a referit și la alternativele gazului rusesc. Una din ele este gazul natural lichefiat, pe care R. Moldova îl importă, în regim de testare, din Statele Unite ale Americii. Primii 2,6 milioane de metri cubi de gaze naturale lichefiate urmează să ajungă în țară. Vasul cu gaze naturale lichefiate a ajuns la terminalul Alexandroupolis din Grecia, dat în exploatare recent.
„Noi am fost primii care l-am utilizat pe tot parcursul și chiar dacă noi eram parte formală la acest coridor, ,,Energocom" a fost prima companie care a utilizat interconexiunea Bulgaria-Grecia pentru a aduce gaze încoace, revers flow pe Transbalcanic, inclusiv să pompeze gaze în depozitele din Ucraina de Vest”, a explicat Parlicov.
Gazele au fost procurate la un preț competitiv și vor fi livrate locuitorilor de pe malul drept al Nistrului. Diversificarea surselor de gaze este necesară în contextul în care la sfârșitul anului 2024 expiră contractul de tranzit a gazelor rusești prin Ucraina, a explicat sursa citată.
METEO // Vremea schimbă foaia: Cod galben de scădere a temperaturii medii zilnice și de ghețuș
VIDEO // România ADERĂ astăzi la programul Visa Waiver. Când vom putea călători propriu-zis fără viză în SUA. Care sunt documentele, costurile și pașii care trebuie urmați
R. Moldova a cumpărat energie electrică în valoare de peste 15 MILIOANE de euro de la începutul anului 2025. Peste 57% din energia consumată provine din România