Veaceslav Balacci: „Sunt încercări de intimidare”
Bloggerul Veaceslav Balacci confirmă faptul că el este funcționarul de la Serviciul Vamal acuzat astăzi, într-o conferință de presă organizată de această instituție, că ar fi prejudiciat statul cu 33 de milioane de lei.
Totuși, acesta afirmă că nu a comis nicio ilegalitate, iar acuzațiile care i se aduc au scopul de a-l intimida.
„Este o încercare de a mă defăima. Dacă exista un alt scop, de îndată ce au depistat acest prejudiciu, materialele trebuiau transmise la Procuratura Anticorupție, și nu păstrate până când au expirat termenele de prescripție pentru încasarea banilor”, a declarat Balacci pentru Ziarul NAȚIONAL.
El susține că fișa de post a șefului Direcției Reglementări Tarifar-Vamale nu include scutirea de taxe vamale.
„Scutirea la care se referă acum Serviciul Vamal a fost decisă de o comisie din cadrul Biroului Vamal Chișinău din care făcea parte și Adrian Morărescu, cel care a organizat conferința de astăzi. Mi-aș dori ca Serviciul Vamal să transmită cât mai curând posibil materialele către Procuratură pentru pornirea unui dosar penal. Vreau ca acest dosar să ajungă în instanță și acolo să se pună punctul pe i. Mă tem că, atunci, pe banca acuzaților ar putea ajunge chiar Morărescu”, a mai spus Balacci care crede că dezvăluirile făcute azi de Serviciul Vamal sunt o reacție la un material postat de el pe blog zilele trecute.
Președintele Parlamentului de la Chișinău, apel la adresa românilor din R. Moldova în privința candidatului pe care să-l aleagă în turul doi: „Trebuie să protejăm România și R. Moldova de extremiști și politicieni cu simpatii neo-fasciste”
Au fost constituite grupurile de lucru care vor decide subiectele pentru examenele și evaluările naționale din acest an de studii, inclusiv la BAC
Nicolae Ciucă a DEMISIONAT din fruntea PNL: „Noua conducere a PNL nu va fi singură, deoarece are alături o oștire minunată formată din primari, președinți de consilii județene, consilieri locali și județeni”