Stiri
Valeriu Lazăr „descifrează” ce a vrut să spună Rogozin la Chișinău
Politică
04.09.2013
17:08
1558
1558
Ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, susține că a avut cu vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, o discuție constructivă și că declarațiile ulterioare ale acestuia nu au fost decât un test pentru autoritățile de la Chișinău.
„Conținutul și tonalitatea celor declarate de acesta nu corespund celor ce am discutat noi. Am avut o discuție foarte constructivă. Cred ca a făcut un test ca să vadă cum vom reacționa”, a menționat Lazăr după ședința de azi a Guvernului.
Ministrul Economiei a mai spus că în perioada imediat următoare va merge la Moscova pentru „a vedea cum vom activa mai departe”.
„Sper să nu intervină nimic în această relație. Nu văd la momentul actual premise obiective pentru înrăutățirea situației. Probleme sunt, dar reușim să le depășim. Ori de câte ori au apărut situații mai fierbinti, am mers și le-am rezolvat, deși trebuie să recunosc că și contextul este nițel diferit”, a spus Lazăr.
Amintim că vicepremierul rus Dmitri Rogozin a sugerat luni, în cadrul vizitei sale la Chișinău, că, în cazul unui acord de asociere între R. Moldova și Uniunea Europeană (UE), Rusia ar putea înceta livrările de gaze naturale către R. Moldova. „Luați seama să nu înghețați la iarnă și să nu pierdeți vreun vagon în vârtejurile integrării europene în care v-ați antrenat”, a declarat Rogozin la Chișinău.
„N-o să înghețați la iarnă. Mai sunt și alte metode alternative ca să nu înghețăm”, a replicat Lazăr.
Galina Munteanu

Stiri relevante
08.08.2025
07:04
2048
„Gazpromul” lui Putin, reacție ISTERICĂ după ce Guvernul, prin intermediul „Energocom”, va fi responsabil de distribuția gazelor. Au vrut să ne deposedeze de 709 MILIOANE de dolari, iar acum reclamă că ar fi fost furați de investiția făcută
23.05.2025
17:20
3817
„Suveranistul” Dodon, reacție ISTERICĂ după ce o companie de stat a fost desemnată, în detrimentul „Moldovagaz”/ „Gazprom”, responsabilă de furnizarea și facturarea gazelor. „Este o naționalizare ascunsă efectuată de R. Moldova”
23.05.2025
16:56
1744
Recean EXPLICĂ de ce „Moldovagaz” nu va mai livra și factura gazele: „Întreprinderea responsabilă de furnizarea gazului pentru R. Moldova să fie o companie a statului și nu o companie controlată de Rusia”
20.01.2025
15:14
2652
Disperare la Tiraspol, după ce „gazul umanitar” promis de Kremlin nu a mai ajuns în Transnistria. Krasnoselski: „Suntem pregătiți să cumpărăm gaze prin intermediul Moldovagaz. Să fie identificat un mecanism de încheiere a unui acord”
13.12.2024
11:14
5372
VIDEO // Aflat în Rusia, Dodon RECUNOAȘTE pretinsa datorie de 709 milioane de dolari față de „Gazprom”: „Datoria a fost formată pe perioada guvernărilor proeuropene. R. Moldova NU plătea atunci pentru gaze... Mai e și acel audit neclar...”
27.11.2024
09:30
1611
ANRE amână luarea unei decizii privind majorarea tarifelor la gazele naturale cu aproape 40%. Radu Marian: „Anunțul „Moldovagaz”, pe bună dreptate, stârnește nemulțumire și nedumerire în rândul multor cetățeni”
18.10.2023
11:42
5439
Un reprezentant al „Energocomului” cere DEMITEREA șefului „Moldovagaz”, pentru că ar submina statalitatea R. Moldova. Ceban ar vrea să pună pe seama moldovenilor pretinsa datorie de peste 700 de milioane de dolari revendicată de „Gazprom”
06.10.2023
10:13
2797
VIDEO // Putin MINTE de îngheață… GAZUL. Liderul de la Kremlin pretinde că „Gazprom” asigură R. Moldova cu gazele necesare „în condițiile puse de partea moldovenească”. „Le-am făcut pe plac… Ce fel de oameni sunt? Doar scarpină limba”
21.09.2023
13:47
2674
„Moldovagaz”, controlată de „Gazprom”, spune „NIET” micșorării tarifului la gaz în 2023. Diminuarea prețului până la 13 lei pentru un metru cub ar putea avea loc abia în 2024, dacă prețul de achiziție va fi de 450 de dolari pentru mia de metri cubi
08.09.2023
13:23
3756
Dodon, cel mai înflăcărat avocat al „Gazprom”. Socialistul insistă ca R. Moldova să le plătească rușilor pretinse datorii de peste 700 de milioane de dolari, pe care concernul rus nu le poate justifica

Top stiri
13.12.2025
07:28
46
Administrația Biden a întrerupt temporar schimbul de informații cu Israel din cauza conflictului din Gaza
13.12.2025
01:58
354
UE îngheață activele rusești pe termen nelimitat pentru sprijinirea Ucrainei: Planul de 165 miliarde de euro și acordul cu Belgia în prim-plan
13.12.2025
01:35
517
Rusia lovește porturile Odesa și Ciornomorsk: Trei nave turcești avariate în urma atacului
13.12.2025
00:02
496
Zelenski vizitează Kupiansk după recucerirea unor părți strategice de către forțele ucrainene
12.12.2025
23:05
521
Atac ucrainean asupra unei rafinării de petrol din Rusia provoacă suspendarea producției la Slavneft-YANOS
12.12.2025
23:01
508
Ucraina intensifică atacurile asupra platformelor petroliere rusești din Marea Caspică, perturbând producția Moscovei
12.12.2025
22:30
616
Tunel secret la granița Belarus-Polonia: 180 de imigranți trec pe neașteptate granița în Polonia
12.12.2025
22:01
448
Cipru promite sprijin decisiv pentru aderarea Moldovei la UE pe durata președinției Consiliului European
12.12.2025
20:22
611
Schimbări meteorologice semnificative pe 13 decembrie 2025
12.12.2025
20:12
608
Întâlnirile confidențiale dintre FBI și negociatorul Ucrainei cresc tensiunile diplomatice în Occident
12.12.2025
18:21
733
Kremlinul condiționează armistițiul de retragerea trupelor ucrainene din Donbas și pregătește desfășurarea Gărzii Naționale Ruse în regiune
12.12.2025
18:12
457
Nou centru multifuncțional sprijină persoanele vulnerabile din Copceac cu servicii esențiale
12.12.2025
17:35
624
Judecătorii și procurorii din România denunță abuzurile din justiție, iar ritmul anchetelor anticorupție scade după ridicarea MCV-ului
12.12.2025
15:52
553
Peste jumătate dintre elevii testați în Moldova și-au demonstrat abilitățile digitale avansate la prima evaluare națională
12.12.2025
15:29
623
Republica Moldova și România își unesc forțele pentru a combate criminalitatea organizată transfrontalieră
12.12.2025
15:29
561
13 ani de transformare agricolă în Moldova: Proiectul MAC-P redefinește siguranța alimentară și crește exporturile
12.12.2025
14:46
574
Universitatea din Cahul, pe cale să devină un pol educațional de referință sub umbrela UTM
12.12.2025
14:45
529
CADOURILE tale sunt deja la Port Mall: Moldindconbank și Mastercard aduc surprizele sezonului
12.12.2025
14:25
667
Banca centrală a Rusiei se luptă în instanță cu Euroclear pentru activele rusești blocate, după ce UE decide să folosească fondurile pentru ajutorul Ucrainei
12.12.2025
14:04
522
Vernisajul Vinului 2025: Un an triumfător pentru viticultura moldovenească
12.12.2025
13:28
604
Maia Sandu în Cipru: Republica Moldova pregătită să-și consolideze parcursul european sub Președinția Cipriotă a Consiliului UE
12.12.2025
13:12
570
Chișinău și Skopje își întăresc legăturile europene prin colaborare în viticultură și agricultură
12.12.2025
12:38
712
Directorul secției arheologice a Muzeului Ermitaj, reținut în Polonia la cererea Ucrainei pentru săpături ilegale în Crimeea ocupată și distrugerea patrimoniului cultural
12.12.2025
12:19
513
Modernizarea sectorului manufacturier stimulează creșterea producției industriale în 2025 cu 3%
12.12.2025
11:59
608
Extinderea proiectului de contoare inteligente analizată pentru implementare națională de Ministerul Energiei și PNUD Moldova

Actualitate
Parteneri
Știri
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
19.85
1 USD
16.94
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi