Vă pregătiți să mergeți în vacanță? Vedeți în ce state din Europa sunt în vigoare Coduri ROȘII de temperaturi EXTREME şi pericole de incendii
În perioada 4 - 6 august curent, mai multe zone de pe continentul european (majoritatea fiind şi destinaţii turistice în sezonul estival) se află sub cod roșu de temperaturi ridicate. Este vorba de întreg teritoriul Croației, al Bosniei-Herțegovina, Serbiei, Muntenegrului și Ungariei; cea mai mare parte a Sloveniei, sudul Poloniei, sudul Slovaciei, sudul Elveției; centrul și sud-estul Italiei, precum şi insulele Sicilia și Sardinia.
Din cauza caniculei şi a secetei, există pericolul producerii unor incendii de vegetaţie uscată şi de păduri în zone precum: sudul și estul Portugaliei; sudul și centrul Spaniei şi zona Mallorca; sudul insulei Corsica și zona mediteraneană a Franței; insulele Sicilia, Sardinia, sudul și centrul Italiei; zona de coastă a Croației; centrul Albaniei; zona estică a Ungariei; nordul și estul Serbiei; Macedonia, sud-estul și nord-vestul Bulgariei; partea de sud a țărmului Greciei și insulele Ciclade; părți din zona centrala a Ciprului; centrul și sud-vestul Turciei.
Ministerul de Externe de la București sfătuiește cetăţenii români să evite zonele pentru care sunt activate codurile de alertă.
Se recomandă cetăţenilor ca, înainte de a porni spre aceste zone, să consulte paginile de Internet http://www.meteoalarm.eu şi http://erccportal.jrc.ec.europa.eu/- pentru informații actualizate permanent, să evite expunerea directă la soare, în special la orele amiezii, şi să aibă la dispoziție suficiente rezerve de lichide pentru o hidratare corespunzătoare, în situaţii de caniculă.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”