23:24:40 22.11.2024
Stiri

UTIL // Vezi care plantă vindecă tusea, scade colesterolul și tratează infecţiile urinare

Știri 13.11.2015 10:34 Vizualizări2243 Autor: Ziarul National


UTIL // Vezi care plantă vindecă tusea, scade colesterolul și tratează infecţiile urinare sursa: google.ro

Cunoscută din timpuri străvechi pentru calităţile sale terapeutice, pătlagina, numită şi limba oii, limba şarpelui, limba broaştei sau mama ploii, în funcţie de zona geografică, creşte spontan pe marginea drumurilor, pe lângă garduri, în păşuni şi luminişuri, pe câmpie, la deal şi la munte.

Nu este o plantă pretenţioasă şi, dacă ai nevoie de binefacerile ei, o găseşti şi iarna, cu frunza tot verde, sub stratul gros de zăpadă.

De la pătlagină, în scop terapeutic se folosesc frunzele, bogate în vitaminele A, C şi K, în mucilagii şi tannin, dar şi în minerale: calciu, fier, zinc, magneziu.

În această perioadă, când infecţiile respiratorii fac zilnic noi victime, este deosebit de util să ai în casă pătlagină care poate fi folosită intern, în caz de bronşite, astm, diaree, ulcer gastroduodenal, în hipercolesterolemie, hipertensiune arterială, tuse, reumatism, stomatite, arteroscleroză, hemoragii, dar şi extern, în caz de abcese, herpes, bube, tăieturi, furuncule, inflamaţii articulare de natură reumatică, anumite forme de cancer de piele, ulcer, varicoze.

Infuzia şi frunzele proaspete de pătlagină se folosesc în tratarea înțepăturilor de insecte, a furunculelor, în tratamentul extern al hemoroizilor. Decoctul din frunze de pătlagină tratează răni vechi, greu vindecabile.

Eficientă şi în caz de zona zoster

Cataplasmele cu pătlagină calmează durerile provocate de zona zoster. Frunzele de pătlagină proaspăt culese, bine spălate şi uscate într-un prosop curat, pot fi puse direct pe răni sau furuncule, după ce s-a trecut peste ele cu sucitorul, pentru a lasă zeamă.

În caz de răceală, dureri în gât şi în piept, tuse, se pot bea trei-patru căni de ceai de pătlagină pe zi. Peste una-două linguriţe de plantă uscată şi mărunţită se toarnă 200 ml de apă fierbinte, se acoperă vasul şi se lasă la infuzat câteva minute. Se strecoară, se îndulceşte cu miere de albine polifloră sau puţin zahăr şi se bea cald, înghiţitură cu înghiţitură, pe parcursul a 10 - 15 minute. Dacă te doare gâtul, ceaiul nu se bea fierbinte, deoarece s-ar irita şi mai tare şi ar întârzia vindecarea.

Puţini ştiu că pătlagina, sub formă de tinctură, preparată în casă, primăvara, din frunze tinere, tratează şi infecţiile urinare. Tinctura de pătlagină poate fi folosită timp de doi ani de la culegerea plantei.

Se umple un borcan cu frunze proaspete de pătlagină, fără a le îndesa, peste care se toarnă alcool alimentar, ţuică preparată acasă sau votcă, în aşa fel încât să le acopere. Vasul, bine închis, se lasă la macerat 15 zile, timp în care se agită de câteva ori pe zi. Apoi, se strecoară şi tinctura se păstrează la rece, în sticle mici, închise la culoare. Se iau câte 10 - 15 picături sau chiar o linguriţă, diluată în apă, împotriva afecţiunilor pomenite mai sus.

Tinctura diluată în apă se foloseşte, sub formă de spălături bucale, şi contra durerilor de dinţi. De asemenea, se face gargară contra stomatitelor, faringitelor, laringitelor, aftelor şi a altor infecţii ale gurii.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md