UTIL // Uleiuri naturale care fac MINUNI pentru păr


Uleiurile naturale pot avea un efect uimitor asupra sănătății, în special, acestea contribuie la oxigenarea rădăcinilor şi creşterea firelor de păr.
Printre uleiurile naturale care te ajută să ai un păr strălucitor şi sănătos sunt uleiul de cocos, uleiul de măsline, uleiul din sâmburi de struguri, uleiul de jojoba, uleiul esențial de mentă sau uleiul de ricin.
Uleiul sau untul de cocos, aşa cum mai este numit, este în prezent cel mai popular remediu natural pentru îngrijirea părului. Acesta este intens hrănitor pentru fibra capilară datorită conţinutului său ridicat de acid lauric, o substanţă care previne degradarea proteinelor care intră în compoziţia fibrei capilare. Foloseşte-l încălzit, pentru a-i spori capacitatea de penetrare a firului de păr, scrie eva.ro.
Înainte ca uleiul de cocos să devină celebru în materie de îngrijire a părului, uleiul de măsline era adevărata bază a măştilor şi tratamentelor pentru podoaba capilară. Pentru păr, uleiul de măsline are proprietăţi hidratante atât pentru fibra capilară, cât şi pentru scalp, ajutând la combaterea mătreţii. De asemenea, combate căderea părului prin conţinutul de antioxidanţi, dar şi de vitamina A şi E. Îl poţi folosi sub formă de măşti, dar şi câteva picături masate în palme, cu care netezeşti apoi firele rebele. Este o bază bună pentru uleiurile esenţiale care nu se pot aplica direct pe păr şi scalp, precum cel de mentă.
Uleiul din sâmburi de struguri este ideal pentru îngrijirea părului, având efect hidratant asupra scalpului. Accelerează circulaţia sanguină la nivelul rădăcinilor, luptă împotriva mătreţii şi stimulează creşterea părului. Datorită conţinutului ridicat de acid linoleic este foarte util pentru tratarea părului uscat şi a scalpului cu tendinţe de descuamare. Foloseşte-l sub formă de măşti, insistând atât asupra pielii capului cât şi asupra vârfurilor uscate şi degradate. Poate fi folosit şi pentru a proteja părul de temperaturile ridicate la care este supus în timpul îndreptării cu placa sau ondulării.
Uleiul de jojoba are o compoziţie asemănătoare cu sebumul, substanţa uleioasă secretată în mod natural de piele şi scalp. De aceea, uleiul de jojoba este atât de eficient în hidratarea părului şi scalpului uscate. De asemenea, are capacitatea de a fortifia firele de păr degradate, oferindu-le elasticitate şi prevenind ruperea. Foloseşte-le în tratamentele cu ulei cald pentru păr, dar şi ca bază pentru uleiurile esenţiale care sunt iritante în formă pură.
Uleiul de ricin este cunoscut pentru efectele sale benefice asupra creşterii părului, oferind hidratare intensă şi protecţie deosebită fibrei capilare. Are proprietăţi antibacteriene şi antifungice, reuşind să combată probleme precum mătreaţa sau foliculita. Este bogat în minerale, are un conţinut ridicat de vitamina E şi acizi graşi esenţiali omega 6 şi omega 9. Foloseşte-l pentru a masa cu grijă scalpul, stimulând în acest fel creşterea părului şi oxigenarea rădăcinilor.









































































