UTIL // Secretele CURĂȚENIEI preluate din industria hotelieră!
Ori de câte ori dorești să faci curățenie în casă, cred că trucurile cameristelor de hotel îți pot fi de mare folos. Prin natura meseriei lor, cameristele se lovesc de tot felul de situații în care se impune o curățenie temeinică într-un timp foarte scurt, așa că sunt cele mai în măsură să dea sfaturi în privința curățeniei casei.
Haide să vedem cum procedează la curățenia camerelor de hotel!
Întâi strâng „grosul”
Maria Stickney, menajeră administrator la Radisson Blu Mall of America din Bloomington, Minnesota, spune că preferă să strângă întâi dezordinea dintr-o cameră pentru a putea începe curățenia de la zero. Ea golește întâi coșul de gunoi, strânge lenjeria de pe paturi, prosoapele și toate obiectele sau resturile lăsate în urmă. În baie, femeia strânge și îndepărtează prosoapele, covoarele de baie, sticlele și toate obiectele de pe etajere sau de pe rezervorul vasului de WC. Procedând așa eviți riscul de a trece cu vederea anumite pete, îți ușurezi munca de curățare și preîntâmpini pătarea la loc a suprafețelor curățate”, sfătuiește femeia.
Preferă cârpele din microfibră, dar nu se limitează la acestea
Pentru a îndepărta praful rapid și eficient, ai nevoie de o cârpă potrivită. „Cârpele din microfibră sunt cele mai bune”, susține Agustin Canongo, director de menaj la Hotelul Loews Vanderbilt din Nashville, Tennessee. „Dar nu-i nicio problemă nici dacă nu ai una la îndemână, poți folosi o cârpă din bumbac 100%.” Ai grijă să eviți însă prosoapele și cârpele din poliester, deoarece lasă scame și chiar încurajează depunerea prafului.
Secretul aranjării patului rapid și eficient
Aranjarea așternuturilor pe un pat nupțial înghite ceva timp: indiferent cu ce colț ai începe, se întâmplă des să așterni cearșaful din greșeală pe lățimea saltelei, caz în care trebuie să o iei de la capăt. Secretul este să „urmărești etichetele, care trebuie să fie poziționate mereu în jos”, spune Emma Anderson, deținătoarea titlului de menajera anului 2014 pentru lanțul hotelier Best Western. „La cearșafurile de 265 x 240, etichetele se află mereu în stânga. La cele de 230 x 240, etichetele se află în dreapta.” Anderson sugerează să marchezi cusăturile interioare cu un semn pentru a diferenția colțurile din dreapta de cele din stânga.
Între curățări, scutură bine draperiile și perdelele
Particulele de praf continuă să circule prin încăpere după ștergerea prafului. „Cea mai bună metodă de a îndepărta praful din perdele și draperii este să le lovești bine cu un prosop”, susține Stickney. „Extensia pentru draperii a aspiratorului nu face o treabă la fel de bună, cea mai simplă este metoda cu prosopul. Astfel praful se colectează pe podea, de unde poate fi aspirat cu ușurință.”
Aspiră întotdeauna înainte de a da cu mopul
Întotdeauna aspiră sau mătură suprafețele înainte de a da cu mopul. „Astfel eviți să ai pe podea fire de păr ud care sunt foarte greu de îndepărtat”, explică Stickney. Când dai cu mopul, pornește mereu dinspre colțul îndepărtat al camerei și înaintează treptat către peretele cu ușa.
Lasă curățenia băii pentru la final
„Cel mai bine este să începi cu curățenia dormitorului, pentru a reduce riscul de contaminare a suprafețelor”, explică Stickney.
Lasă produsele de curățare să acționeze suficient înainte de a te pune pe frecat
Exploatează la maximum puterea detergenților. „Întotdeauna lasă detergenții să acționeze timp de câteva minute pe suprafețele de faianță și pe suprafețele emailate din baie”, susține Stickney. În acest timp poți spăla oglinzile, geamurile, dulapul cu medicamente și celelalte obiecte din baie. „Apoi revină la ștergerea suprafețelor tratate cu detergent, murdăria se ia mult mai ușor așa.”
Dau cu aspiratorul invers de cum știai tu
Probabil mama sau bunica te-a învățat să începi din colțul cel mai îndepărtat al camerei și să aspiri de la un capăt la celălalt către exterior, dar Anderson are altă metodă: „Aspiră către interiorul camerei, ca să poți insista asupra zonelor intens circulate”.
Cel mai eficient degresant este oțetul
„Poate că v-ați fi așteptat la un detergent sofisticat, dar arma noastră secretă este de fapt soluția de oțet alb cu apă”, spune Canongo. „Curăță eficient și îndepărtează urmele de reziduuri lăsate de alți detergenți.” Concentrația recomandată este de o parte de oțet la trei părți de apă.
Au mereu la îndemână o periuță de dinți
Nu e nevoie să perii fiecare centimetru al camerei, dar e bine să intervii din când în când cu o perie mică, ca de exemplu o periuță de dinți. „Folosesc câteva perii mici care să se strecoare cu ușurință printre spațiile înguste din baie”, susține Canongo. „Cel mai greu de curățat sunt șuruburile din spatele vasului de WC.”
Își țin ustensilele de curățat la îndemână
Menajerele au instrumentarul mereu la îndemână, bine organizat în cărucioare speciale. Poți pune și tu în aplicare aceeași metodă: pune toate cârpele, periile de curățat și detergenții într-o găleată de plastic. „Un cărucior te poate scuti de mult efort și te poate ajuta să câștigi timp”, explică Anderson. Ține un astfel de suport mobil la îndemână în magazie.
Sursa: secretele.com
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2