15:22:49 22.11.2024
Stiri

UTIL // Lucruri pe care NU ar trebui să le ții în dormitor

Știri 05.02.2018 08:01 Vizualizări1830 Autor: Ziarul National


UTIL // Lucruri pe care NU ar trebui să le ții în dormitor sursa: eva.ro

Dormitorul tău ar trebui să fie un loc ce inspiră calm, liniște și armonie. Dar de multe ori se întâmplă ca spațiul în care dormim să devină un loc aglomerat și dezordonat, în care „colecționăm” haine, cosmetice, cărți sau diverse gadgeturi.

Care este secretul să menții dormitorul ordonat și odihnitor? Specialiștii în organizare sunt de părere că aceste șapte categorii de lucruri nu au ce căuta în dormitor, dacă vrei să dormi mai bine:

Facturi sau documente

Pentru ca dormitorul tău să rămână o cameră care îți inspiră relaxare și odihnă, nu păstra nimic care are legătură cu munca sau alte responsabilități. Nu ține documente de la serviciu, facturi, contracte și nici nu folosi laptopul pentru a lucra din dormitor. Vei asocia apoi această cameră cu stresul și obligațiile de zi cu zi.

Televizor, telefoane, tablete

Stabilește o regulă ca în dormitor să nu ai televizor, să nu folosești telefonul, tabletele, laptopul sau alte gadgeturi. Acestea emit lumină albastră, despre care oamenii de știință au descoperit că afectează calitatea somnului. Dacă ții telefonul în dormitor, nu-l folosi cu o oră înainte de culcare și alege modul silențios pe timpul nopții.

Obiecte aglomerate pe noptieră

Este foarte ușor ca spațiul și așa limitat de pe noptieră să se ocupe rapid cu elastice de păr, cremă de noapte, demachiant, încărcătoare sau pahare cu apă. Tocmai de aceea trebuie să organizezi cu strictețe tot ce ajunge pe noptiera ta și să păstrezi numai lucrurile esențiale, de care ai neapărat nevoie. Dezordinea are un efect nociv asupra psihicului, putând să sporească stresul și anxietatea.

Lucruri depozitate sub pat

De ce nu trebuie să ai lucruri depozitate sub pat? În primul rând, vor deveni un magnet pentru praf și îți va fi mult mai dificil să aspiri și să speli.

Pe de altă parte, este efectul de aglomerare și senzația că nu deții controlul. De aceea, specialiștii în organizare, citați de housebeautiful.com, recomandă să menții spațiul de sub pat liber și să depozitezi lucrurile în altă cameră.

Grămezi de haine

Atunci când te trezești dimineața și vezi în jurul tău haine așezate pe scaun, la marginea patului sau chiar pe jos, în mod sigur îți vei începe ziua cu stângul. Experții recomandă organizarea hainelor în dulapuri sau în dresing și corectarea obiceiului de a lăsa hainele prin cameră. Nu doar că îți va fi mai simplu să-ți alegi ținutele, dar vei economisi mai mult timp dimineața.

Cosmetice pe care nu le folosești

Avem obiceiul de a investi în produse precum creme, seruri, demachiante și alte cosmetice pe care apoi nu le mai folosim. Iar dacă le acumulezi treptat în dormitor, în speranța că le vei folosi dacă le vezi des, ar trebui să știi că nu este o idee prea bună. Păstrează pe noptieră sau comodă numai produsele pe care le folosești zi de zi.

Cărți

O altă categorie de obiecte care se strâng treptat în dormitor sunt cărțile. Cu excepția celor una sau două cărți pe care le citești, evită să acumulezi teancuri de cărți în dormitor. Acestea devin un magnet pentru praf și îți aglomerează inutil spațiul. Imediat ce ai terminat de citit o carte, pune-o la loc în bibliotecă.

Sursa: eva.ro

Stiri relevante
20.11.2017 19:01 1886 Andreea Esca, dormitor de regină!
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md