UTIL // Cum să cheltuiești mai PUŢIN pe mâncare
Cea mai mare parte a bugetului nostru este înghiţită de mâncare. Fie că sunt alimentele pe care le luăm pentru acasă, fie că este vorba despre pachetul de la serviciu sau de mici pofte pe care ajungem să ni le facem zilnic, cheltuim foarte mulţi bani pe mâncare.
Există mici trucuri care ne ajută să mai salvăm ceva bani lunar.
Fă-ţi un buget clar
Nu trebuie să fie o treabă grea şi cu toate acestea puţini oameni reuşesc să ţină o evidenţă clară a cheltuielilor, împărţite pe categorii. De cele mai multe ori este o muncă ce implică hârtii sau fişiere în calculator, ore întregi de introdus date. Cel mai simplu este să stabileşti de la început câţi bani vrei să aloci pentru tot ce înseamnă hrană şi să nu depăşeşti această sumă.
Fă un plan de mese
Cel mai bun mod de a cheltui mai puţini bani pe mâncare este să faci un plan al meselor pe o săptămână. Când mergi la cumpărături trebuie să ştii ce vrei să găteşti pentru mesele familiei, ce vei pune la pachet. Poate la început ţi se va părea greu, dar cu timpul vei reuşi să găseşti soluţia optimă.
Ia-ţi pachet la serviciu
O mare parte din banii pe care îi cheltui pe mâncare se duc pe masa de prânz de la birou. Fie că alegi o cantină sau ceva de la supermarket, la sfârşitul lunii constaţi că ai cheltuit prea mult. În plus, de multe ori nici nu găseşti ceva care să-ţi placă şi cumperi doar pentru că îţi este foame şi trebuie să mănânci ceva. Dacă îţi aduci mâncare de-acasă, vei avea şi ceva bun şi cu siguranţă mai ieftin.
Organizează-ţi bucătăria
Dacă ai ştii ce ai prin dulapuri, frigider sau congelator cu siguranţă vei reuşi să îţi organizezi mai bine mesele. De câte ori nu ai descoperit că aveai carne în congelator şi tu ai cumpărat alta? Câte pungi desfăcute de făină ai în dulap? Cel mai grav este că unele produse ajung să expire şi sunt bani aruncaţi pe geam. Fă-ţi timp şi fă ordine în toată bucătăria şi vei vedea că vei ajunge să cheltuiești mai puţini bani pe mâncare.
Cumpără inteligent
Urmăreşte ofertele din magazine şi cumpără în cantităţi mai mari produse cu termen mare de valabilitate aflate în promoţie. Poţi alege produsele marcă proprie ale supermarketurilor care de cele mai multe ori sunt de calitate.
Ia în considerare mâncarea rămasă de zilele trecute
De cele mai multe ori cheltuim mulţi bani pe mâncare pentru că o aruncăm. Resturile de la friptură pot fi folosite la salate, anumite mâncăruri pot fi congelate. Oricum, cel mai sigur este să nu gătim mai mult decât mâncăm.
Evită cafenelele
O mare parte din suma de bani alocată mâncării se duce şi pe cafea. Minimum 6 RON (30 lei MD – n.n.) pe zi pentru cafea în fiecare zi se poate traduce printr-o sumă măricică la sfârşitul lunii. Încearcă să-ți iei cafeaua de acasă într-un recipient de tip termos.
Renunţă la mâncarea gătită din supermarketuri
Ştim că este mai comod, dar sunt zile în care poţi şi tu să găteşti şi în felul acesta şi să economiseşti o sumă destul de mare de bani. Dacă totuşi o faci, caută oferte şi promoţii.
Sursa: gustarte.ro
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas șapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md