UTIL // Ce NU avem voie să facem până pe 31 august, cât este în vigoare starea de URGENȚĂ în sănătate publică din cauza pandemiei de COVID-19
Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a decis să extindă, până la 31 august curent, starea de urgență în sănătate publică din cauza înrăutățirii situației privind pandemia de COVID-19.
Numărul de cazuri noi înregistrate zilnic este destul de ridicat, iar premierul Ion Chicu anticipează că am putea ajunge să avem, în scurt timp, mii de persoane infectate cu COVID-19 în fiecare zi.
Drept urmare, autoritățile îndeamnă cetățenii să respecte măsurile instituite în perioada stării de urgență în sănătate publică.
Astfel, până la 31 august în continuare sunt OBLIGATORII:
·Respectarea distanței sociale între persoane de minimum 1 (unu) metru;
·Respectarea, sub proprie răspundere, a regimului de autoizolare de către persoanele cărora li se stabilește regimul respectiv;
·Purtarea măștilor în transportul public, spațiile comerciale și spații publice închise, în situația în care nu poate fi respectată distanța socială/fizică.
Se INTERZICE:
• Aflarea în locurile publice (păduri, parcuri, alei, plaje etc.) în grupuri mai mari de trei persoane;
• Aflarea persoanelor în vârstă de peste 63 (șaizeci și trei) ani în afara domiciliului și în spațiile publice fără necesitate stringentă;
• Aflarea persoanelor pe terenuri de joacă pentru copii, terenuri sportive, parcuri de distracții și zone de agrement;
• Organizarea ceremoniilor (nunți, cumetrii, omagieri, mese de pomenire) în orice instituție, indiferent de statut public sau privat;
• Activitățile în incinta teatrelor, cinematografelor și sălilor de concerte;
• Se prelungește sistarea activității taberelor de odihnă şi întremare a sănătății copiilor;
• Se suspendă activitatea cluburilor de noapte, a discotecilor şi a ringurilor de dans, indiferent de denumirea de firmă a unităţii comerciale (ca exemplu: disco-bar, club de noapte, karaoke, night-club, discotecă, club etc.).
Până la sfârșitul verii este permisă desfășurarea activităților de turism și recreere în aer liber, cum ar fi: ciclism, drumeții, alergat, canotaj, pescuit cu participarea grupurilor de cel mult 10 persoane.
De asemenea, se admite organizarea întrunirilor în masă cu caracter unic, cu participarea unui număr mai mic de 50 de persoane, cu respectarea măsurilor de sănătate publică și cu întocmirea obligatorie de către organizatori a listei de evidență epidemiologică a evenimentului, după modelul: nume, prenume, IDNP, număr de telefon, adresă email, adresă de domiciliu. Întrunirile nu pot fi organizate lângă instituții publice, de învățământ, spitalelor sau altor locuri cu risc sporit de infecție.
Autoritățile mai spun că vor putea fi organizate evenimente culturale, în aer liber, de către instituțiile teatral-concertistice și cinema, acreditate de ministerul de profil, cu participarea a maximum 50 de spectatori, iar din 1 august se admite organizarea și desfășurarea evenimentelor festive, cu caracter unic, cu excepția nunților și cumetriilor, în unitățile de alimentație publică, cu participarea unui număr mai mic de 50 de persoane.
Din 1 august pot fi reluate antrenamentele și competițiile sportive, desfășurate în spații închise de către Federațiile Sportive Naționale, acreditate de către Ministerul Educației Culturii și Cercetării, fără spectatori, cu respectarea măsurilor de sănătate publică.
Rămâne în vigoare respectarea strictă a măsurilor de control și combatere a infecției COVID-19 pe întreg teritoriul țării, cum ar fi purtarea obligatorie a măștilor, în mod special în incinta instituțiilor medico-sanitare, în transport și în unitățile comerciale.
Menționăm că până în prezent au fost confirmate 23 154 de cazuri de infecție cu noul coronavirus în R. Moldova, iar 751 de persoane au decedat.
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2