UTIL // Ce e bine să faci cu banii: Economii ținute acasă, depozite bancare sau investiții în imobile? Sfaturi de la guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei
Fiecare leu câștigat o dată este cheltuit tot o singură dată, iar a da sens banilor înseamnă „să înțelegi efortul pe care îl faci pentru a-i câștiga și efortul pe care îl faci ca să ai grijă de ei”.
„Pentru că, dacă îi câștigi ușor, îi cheltuiești ușor, dacă îi câștigi mai cu muncă, atunci trebuie să fim atenți cum cheltuim fiecare bănuț”, susține guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Anca Dragu, în cadrul podcastului „Dă sens banilor”.
Întrebată ce sfat le-ar da celor care au niște economii și și-ar dori să le investească, Anca Dragu le-a recomandat acestora să aibă un portofoliu diversificat și să țină cont de rapiditatea cu care poate să ajungă la lichiditatea acestor portofolii.
Deci, investițiile recomandate de șefa BNM ar fi mai degrabă în titluri de stat, pe bursă și în depozite bancare.
CITIȚI și „Argumentul” care a convins-o pe Anca Dragu să lase „confortul” de la București pentru a rezolva problemele băncii centrale de la Chișinău: „Această începere a negocierilor pentru aderarea la UE este un moment unic, de importanță covârșitoare”
„Se spune că ar trebui să ai puși de o parte bani pentru a-ți susține traiul timp de șase luni. Cam aceasta este o bugetare personală optimă - că fiecare este ministrul de Finanțe propriu, al propriilor resurse. Deci, fiecare este ministru de Finanțe. Acum, investițiile trebuie să fie cumva diverse, și așa, și așa. Exemplul dat de dumneavoastră sau întrebarea: real estate sau depozit, sau în titluri? Aici diferența este lichiditatea: dacă ai nevoie de bani foarte urgent și știi că într-un orizont de timp, de 2-3 ani sau într-un an, ai nevoie de niște sume, de sumele respective economisite, atunci, dacă cumperi un apartament, e mai greu să transformi apartamentul în bani. Adică, lichiditatea acestei investiții este una foarte scăzută. (...) E bine să ai un portofoliu diversificat. Și să ai și investiții lichide, și mai puțin lichide, dacă ai nevoie de bani, cum spuneam e destul de greu să poți să vinzi un apartament și să îl transformi în lichiditate”, a punctat Anca Dragu.
Potrivit guvernatoarei, cele mai bune investiții în imobile le fac firmele specializate.
CITIȚI și Angajații Băncii Naționale a Moldovei, cercetați penal în dosarul „furtul miliardului”, SUSPENDAȚI din funcții de către guvernatoarea Anca Dragu: „Aceste măsuri trebuiau luate mai demult pentru a asigura credibilitatea sistemului”
„Sunt oameni care se ocupă cu asta, din asta trăiesc. Dar fiecare om la el în familie trebuie să aibă niște bănuți de o parte pentru a se asigura că dacă, Doamne ferește, își pierde serviciul, are cum să trăiască câteva luni, dacă ai evenimente neplăcute le poți face față. Desigur, dacă ne uităm la modelul american, ei merg foarte mult pe asigurări: și asigurări de viață, și asigurări de sănătate, este un alt sistem, ei merg mai puțin pe economisirea aceasta de genul depozite bancare sau plasamente în titluri. Dar pe asigurări - acestea îți dau confortul că orice nouă nevoie apare, cineva îți plătește”, a comparat șefa băncii centrale de la Chișinău.
Un nou protest anunțat de Ilan Șor în fața Procuraturii Generale: „Degrabă, va fi imposibil de reparat situația”. Acțiunea urmează să aibă loc luni, 28 noiembrie
Prima reacție a Partidului „ȘOR”, după ce poliția a DEMONTAT corturile instalate pe bulevardul Ștefan cel Mare: „Noul simbol al PAS este, de astăzi, bâta și cagula”
Un nou protest de amploare în fața Președinției. Partidul „ȘOR" afirmă că la manifestația împotriva guvernării ar participa „peste 45 de mii” de oameni