14:08:36 16.01.2025
Stiri

UTIL // Care sunt cele patru trasee turistice pentru amatorii de ciclism, alergare și drumeții, lansate în sudul Republicii Moldova

Actualitate 20.04.2022 14:59 Vizualizări7349 Autor: Ziarul National
UTIL // Care sunt cele patru trasee turistice pentru amatorii de ciclism, alergare și drumeții, lansate în sudul Republicii Moldova
Poză simbol

Zeci de locuri istorice, peisaje naturale inedite, tradiții autentice și cultura gastronomică din sudul R. Moldova au fost conectate în patru trasee turistice cu o distanță totală de 173 de kilometri.

Fiecare dintre cele patru trasee oferă peisaje reprezentative pentru această regiune: mici păduri și poenițe, pajiști și pășuni, câmpii întinse și stepe aride specifice sudului republicii.

Aceste trasee de ciclism au fost create și lansate recent de Asociația Națională pentru Turism Receptor din Moldova (ANTRIM), cu suportul Activității de Susținere a Competitivității în Industria Uşoară şi cea a Turismului (MCTA), un proiect EDGE Buy-in, finanțat de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID).

Fiecare traseu are circa 40 km lungime și poate fi parcurs fie cu bicicleta, fie pe jos, din orice punct de pornire dorește turistul. Traseele de ciclism sunt bine marcate, cu indicatoare ecologice. Totodată, cu ajutorul codurilor QR e posibilă descărcarea hărților în format digital de pe portalul www.moldova.travel. Pe portal pot fi găsite recomandări despre locuri de odihnă, cazare, relaxare, activități în natură, evenimente de interes pentru turiști. Traseele urmează în mare parte drumurile naționale, dar există și segmente cu drum de țară sau care trec prin păduri.

Traseul de ciclism C2 intitulat „Pe urmele culturii, tradițiilor și bucătăriei găgăuze”: traseul de ciclism Comrat - Ceadâr-Lunga

Acest traseu are o lungime de 53 km, iar turiștii pot descoperi gastronomia locală autentică a comunității găgăuze. Pornind de la Comrat, capitala Găgăuziei, și mergând cu bicicleta prin mediul rural și satele găgăuzie, veți simți atmosfera găgăuză - unică prin originile sale etnice turcești - și veți gusta mâncărurile, aromele și vinul tradițional.

Pe acest traseu veți avea șansa de a degusta vinul a două dintre cele mai cunoscute crame locale, de a explora istoria în cele mai cunoscute muzee găgăuze și de a încerca cele mai bune giuzlemea și kavurma la Complexul etno-turistic „Gagauz Sofrası”.

Traseele de ciclism C3, C4, C5, intitulate „Descoperă căldura Moldovei de Sud”

C3 - Traseul Plopi-Pascani include vizite la crame și legătura cu natură. Pe acest traseu veți găsi singurul izvor din Moldova a cărui apă arde și veți descoperi frumosul oraș balnear – Cahul.

C4 - Traseul de ciclism Plopi - Pașcani - Slobozia Mare este unic prin diversitatea peisajelor naturale pe care le prezintă, dar și prin oamenii pe care-i vei întâlni de-a lungul lui - meșteri populari, gospodine, cântăreți și oameni simpli, dar deosebiți din sud. Pe acest traseu veți avea o experiență culinară autentică din regiunea de sud.

De asemenea, puteți experimenta mai multe aventuri ușoare - plimbări cu barca pe apă, observarea păsărilor, plimbări cu cai sau căruțe. Traseul include 9 artizani, 2 muzee, pensiuni, crame, dar și unele dintre cele mai frumoase puncte de belvedere din Moldova, mai ales la apus - Dealurile de Aur Văleni și Lacul Beleu - un loc perfect de relaxare după o zi lungă pe bicicletă.

C5 - Traseul de ciclism Slobozia Mare – Vulcănești vă invită să descoperiți peisaje naturale neexplorate unde veți pedala de-a lungul dealurilor acoperite cu vii și livezi. Traseul este relativ ușor, cu o lungime de 30 km, astfel încât să permită admirarea satelor și viața la țară. La finalul traseului de ciclism, veți avea șansa de a cunoaște găgăuzii, tradițiile și bucătăria la Crama Kara Gani din Vulcănești.

Puteți să ajungeți în Slobozia Mare cu o seară înainte de a începe turul cu bicicleta, pentru a vizita crama Vinăria din Vale și să faceți un tur cu degustare de vinuri, dar și să vizitați satul și rezervația Beleu din apropiere, unde puteți solicita de la biroul Rezervația Naturii o plimbare cu barca pe Lacul Beleu.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md