UTIL // Alimente pe care le poţi folosi ca produse de curăţat naturale
Dacă ar fi să ne luăm după reclamele de la televizor, este imposibil să menţinem curăţenia în casă fără să ne umplem coşul la supermarket cu zeci de produse de igienizare. Noi îţi garantăm că nu trebuie să cheltui o avere pe substanţe chimice pentru a avea o locuinţă impecabil de curată, pentru că ai deja în bucătărie câteva produse de curăţat naturale care fac o treabă la fel de bună, dacă nu chiar mai bună!
Divahair.ro îţi ajută să descoperi cu ce poţi înlocui acele mărfuri costisitoare şi cum îţi poţi igieniza casa cu doar câteva ingrediente simple din bucătărie!
Oţetul alb Aciditatea moderată a oţetului alb face ca acesta să fie perfect pentru a curăţa suprafeţele mate, iar dacă faci o soluţie din el, poţi să cureţi chiar şi o podea din lemn masiv. În acelaşi timp, oţetul alb este un odorizant natural şi absoarbe mirosurile neplăcute (de exemplu, de fum de ţigară), fără a lăsa în urmă aroma specifică de oţet, care se duce îndată ce acesta se usucă. Este indicat să foloseşti acest tip de oţet deoarece nu are agenţi de colorare şi nu lasă pete pe nicio suprafaţă.
Iată două reţete de produse de curăţat naturale pe bază de oţet alb!
1. Spray de curăţare homemade
Ingrediente:
- 1 cană de oţet alb;
- 1 cană de apă.
Amestecă ingredientele într-o sticlă cu pulverizator şi foloseşte această soluţie pentru a curăţa blatul de bucătărie, podelele, suprafeţele fine şi chiar şi toaleta. Există şi suprafeţe mai dificile, precum pereţii băii ori uşile de la cabina de dus, iar pentru acestea poţi să pui puţin soluţia la microunde, până devine călduţă, apoi să o aplici pe zonele murdare, să o laşi să acţioneze 10-15 minute, după care să le freci cu o cârpă şi să le clăteşti. Cu acest produs de curăţare natural poţi îndepărta urmele de săpun întărite şi chiar şi calcarul depus pe robinete.
2. Oţet alb nediluat
Oţetul nediluat se foloseşte pentru suprafeţele care necesită o curăţare mai riguroasă. De exemplu, dacă ai un cap de duş înfundat din cauza calcarului, nu trebuie decât să pui o jumătate de cană de oţet într-o pungă şi îl laşi în acest lichid timp de cel puţin două ore sau, şi mai bine, peste noapte. Vasul de toaletă poate fi şi el curăţat cu oţet nediluat şi, dacă tot suntem la capitolul baie, este bine să ştii că acesta îndepărtează şi reziduurile de detergent din haine, dacă îl foloseşti în loc de balsam la programul de spălare a maşinii.
Bicarbonatul de sodiu Bicarbonatul este uşor abraziv şi înlocuieşte perfect produsele pentru curăţare chimice în mai multe situaţii. Poate fi folosit că detergent dacă îl aplici direct pe un burete şi freci suprafeţele murdare. Dacă ai de a face cu o mizerie deja întărită, creează o pastă din bicarbonat de sodiu şi puţină apă, aplic-o pe zonele afectate şi las-o să îşi facă efectul timp de 10-20 de minute. Vei constata că orice obiect se va curăţa mult mai uşor, fără ca tu să freci la el minute în şir.
Dacă ai găuri de scurgere înfundate la cadă ori chiuvetă, toarnă cam o jumătate de cană de bicarbonat de sodiu peste acestea, apoi toarnă apă fierbinte destulă, astfel încât soluţia să pătrundă în ţeavă. Las-o să îşi facă efectul peste noapte, iar a două zi, porneşte apă caldă pentru a clăti scurgerea.
Atenţie! Această metodă nu funcţionează în cazul ţevilor înfundate.
Amoniac Nu o să-ţi vină să crezi cât de eficient poate fi amoniacul ca produs de curăţare natural! Iată câteva idei despre cum să îl foloseşti pentru a-ţi face casa să arate ca nouă:
1. Amoniac pentru curăţarea cuptorului electric
Porneşte cuptorul şi lasă-l să ajungă la 65 de grade Celsius, apoi opreşte-l. Pune înăuntru (la cel mai înalt nivel) un vas mic în care ai turnat o jumătate de cană de amoniac. Apoi, pe nivelul cel mai de jos al cuptorului pune un vas cu apă fiartă, închide uşa cuptorului şi lasă-l aşa peste noapte. A două zi dimineaţă, scoate cele două vase şi aşteaptă cel puţin o jumătate de ora să se aerisească cuptorul. Ia o cârpă şi foloseşte amoniacul şi un pic de bicarbonat sau foarte puţin detergent lichid diluat cu apă pentru a curăţa interiorul cuptorului. Vei vedea că până şi petele uscate, cu cruste, se vor curăţa imediat.
2. Amoniac pentru curăţarea cristalului
Ai prin casă obiecte de cristal care şi-au pierdut strălucirea? Atunci amestecă câteva picături de amoniac în două căni de apă şi foloseşte o cârpă moale pentru a aplica soluţia pe suprafeţele de cristal. Clăteşte-le apoi cu apă şi tamponează-le cu o altă cârpă moale şi uscată.
3. Amoniac pentru curăţarea geamurilor
Ingrediente:
- 1 cană de spirt;
- 1 cană de apă;
- 1 lingură de amoniac.
Amestecă ingredientele într-o sticlă cu pulverizator şi înlocuieşte spray-urile pline de chimicale din comerţ cu această soluţie ingenioasă. Astfel, nu numai că vei economisi o grămadă de bani, dar nici nu vei inhala tot felul de substanţe nocive.
Ulei de măsline Oricine are mobilă din lemn ştie că ea trebuie întreţinută cu mare grijă, iar aceasta implică inclusiv ceruirea ei o dată la câteva luni. Ştiai, însă, că cele mai multe produse de ceruire din comerţ conţin ulei siliconic, care, culmea, nu este tocmai bun pentru mobilier? El poate să pătrundă în micile fisuri şi să afecteze lemnul, ceea ce te-ar putea împiedica să recondiţionezi mobila mai încolo. De aceea, îţi propunem să foloseşti două alimente pe care de obicei le pui în salate, de dată aceasta pentru a curăţa şi lustrui mobila pretenţioasă: lămâia şi uleiul de măsline. Amestecă într-un vas cu pulverizator o cană de ulei de măsline şi o jumătate de cană de zeamă de lămâie. Agită foarte bine recipientul şi pulverizează o cantitate mică pe o cârpă moale, distribuind amestecul în mod uniform pe toată suprafaţa mobilei. Întoarce cârpa pe partea cealaltă, cea uscată, şi lustruieşte lemnul.
Ai la îndemână o grămadă de produse de curăţat naturale, iar tot ceea ce trebuie să faci este să te informezi, altfel rişti să arunci o căruţă de bani pe toate acele mărfuri scumpe şi pline de substanţe chimice nocive.
Cadrele didactice din Chișinău își vor primi salariile! Ministerele Educației și Finanțelor au găsit, împreună cu Primăria Chișinău, 209 milioane de lei
De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană
INTERVIU // Iurie Ciocan, pentru Gândul: „Președintele României trebuie ales inclusiv cu un suport masiv din partea cetățenilor români din R. Moldova”