10:13:59 22.11.2024
Stiri

UTIL // Alimente care se strică dacă le ții în frigider

Știri 29.11.2018 08:30 Vizualizări1674 Autor: Ziarul National
UTIL // Alimente care se strică dacă le ții în frigider sursa: eva.ro


Te gândeai că poți salva orice aliment dacă îl ții în frigider? Există unele produse care își alterează gustul și aspectul dacă sunt ținute la o temperatură scăzută.

Deși este aparent soluția universală pentru a preveni stricarea alimentelor, temperatura din frigider nu este utilă pentru orice aliment. În unele cazuri este mai bine să ții alimentele la temperatura camerei pentru a nu pierde aroma sau vitaminele din componența lor.

Iată care sunt alimentele pe care nu ar trebui să le ții la frigider:

Busuiocul

Dacă decizi să ții busuiocul proaspăt la frigider vei vedea că se înnegrește rapid. Este recomandat să păstrezi busuiocul la temperatura camerei, într-un loc ferit de lumina soarelui, preferabil într-un pahar cu apă.

Cartofii

Temperaturile scăzute transformă amidonul din cartofi în zahăr. Acest lucru va face ca preparatele la care-i folosești să aibă o textură neobișnuită și să fie mai dulci decât te-ai aștepta. Cel mai bine este să păstrezi cartofii într-o pungă de hârtie, în cămară. Au nevoie de un loc întunecos și răcoros pentru că razele soarelui pot cauza acumularea clorofilei, iar cartofii ar putea deveni verzi și amărui.

Ceapa

Această legumă are nevoie de aer pentru a se menține proaspătă, dar nu poate sta în frigider. Specialiștii îți recomandă să o păstrezi în cămară, într-o pungă cu găuri. Ai grijă să ții ceapa departe de cartofi pentru că gazele și umezeala provenite de la ceapă pot altera cartofii. Ține în frigider numai ceapa tăiată.

Roșiile

Aerul rece modifică gustul și aroma roșiilor. Este indicat să le păstrezi în bucătărie, la temperatura camerei.

Cafeaua

Umezeala din frigider poate altera gustul cafelei. În plus, temperatura fluctuează de fiecare dată când deschizi ușa frigiderului, creând condens, care favorizează alterarea boabelor de cafea. Este recomandat să păstrezi cafeaua într-un recipient etanș, în bucătărie.

Usturoiul

Cățeii de usturoi își mențin proprietățile mai bine în cămară, dacă sunt păstrați într-un recipient cu găuri de aerisire.

Sosul foarte picant

Oțetul și conservanții din sosul picant pe care îl cumperi de la magazin previn stricarea produsului.

Dacă îl ții în frigider este posibil să nu mai fie la fel de picant după câteva zile, așa că alege cu încredere cămara sau bucătăria.

Mierea

Nu ar trebui să păstrezi mierea la frigider pentru că va deveni solidă și se va cristaliza. Temperatura camerei este ideală pentru a putea adăuga ușor miere la orice preparat.

Pâinea tăiată felii

Deși este adevărat că previi mucegăirea pâinii dacă o ții în frigider, franzela se va usca. Este mai util să păstrezi feliile de pâine la congelator și să le scoți la temperatura camerei când vrei să le consumi.

Nucile

Dacă vrei să savurezi nuci aromate cel mai bine este să le ții într-un recipient etanș din bucătărie. Dacă le ții în frigider, nucile fără coajă ar putea prelua celelalte mirosuri din apropiere și nu vor fi la fel de aromate.

Avocado

Dacă nu este copt încă, avocado trebuie ținut la temperatura camerei. Dacă ai cumpărat un avocado copt îl poți ține în bucătărie dacă plănuiești să-l folosești în aceeași zi.

În caz contrar este bine să-l păstrezi în frigider pentru că de la copt la stricat nu este decât un pas.

Fructele cu sâmburi

Piersicile, prunele, nectarinele și caisele trebuie ținute la temperatura camerei pentru a se coace și a deveni zemoase și aromate.

Uleiul de măsline

Acest ulei trebuie păstrat într-un loc răcoros și întunecos. Dacă îl ții în frigider va avea o consistență mai vâscoasă și un gust apropiat de cel al untului.

Castraveții

Dacă te-ai obișnuit să ții castraveții în frigider, este momentul să-i scoți de la rece. Nu vei obține decât felii crocante, fără un gust distinct.

Pepenii întregi

Dacă sunt ținuți în frigider cantitatea de antioxidanți va fi redusă la jumătate. Potrivit specialiștilor, pepenii ținuți la temperatura camerei au un conținut dublu de beta-caroten, față de cei ținuți la rece. Păstrează la frigider cuburile sau feliile de pepene.

Sursa: eva.ro


Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md