14:56:17 22.11.2024
Stiri

Usatîi râde de DEZMINȚIRILE făcute de staff-ul lui Igor Dodon: „L-am văzut cu toții cu acel KULIOK, dar el zice că nu... Chiar să fie prins cu sacul de BANI în mână, el va spune nu, că toată viața a vândut nuci sau curcani”

Actualitate 12.11.2020 11:07 Vizualizări2363 Autor: Ziarul National
Usatîi râde de DEZMINȚIRILE făcute de staff-ul lui Igor Dodon: „L-am văzut cu toții cu acel KULIOK, dar el zice că nu... Chiar să fie prins cu sacul de BANI în mână, el va spune nu, că toată viața a vândut nuci sau curcani”


Liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, susține că nu-i este frică de faptul că Igor Dodon îl va acționa în judecată, pentru că ar fi răspândit mai multe falsuri despre neregulile pe care le-ar fi admis candidatul sprijinit de socialiști în cursa electorală. Usatîi spune că Dodon l-a acționat în judecată, doar în acest an, de zece ori, iar acum sunt în procedură cinci dosare.

Citește și: VIDEO, UPDATE // Poliția ridică PROBELE. Microbuze pline cu ZIARE „pentru Igor Dodon” și BĂTAIE între deputați la editura de stat „Universul”: Deputații au chemat procurorii. „Într-un stat de drept, candidatul era scos din cursa electorală”

„Eu nu știu ce spune staff-ul lui Dodon... Dar oamenii de acolo fac ce spune Dodon. Ei niciodată nu recunosc nimic. Dodon e un tip de om... A fost văzut cu acel kuliok, dar el spune că nu. Dodon chiar să fie prins cu sacul de bani în mână, el va spune că nu, că toată viața a vândut nuci sau curcani și acum a vândut tot și a primit acești bani. Asta e reacția lui Dodon și niciodată nu a fost alta. Când făcea ceva ilegal, el îi acuza pe toți că ar minți. Dodon spune tot timpul că-s minciuni, provocări și tot așa. Dodon nu este doar simbolul corupției, dar și simbolul minciunii în R. Moldova”, a comentat Usatîi.

Citește și: Igor Dodon, DESFIINŢAT de noile dezvăluiri ale lui Usatîi. „Moscova a explodat... Ei pregătesc proiectul „MAIDAN Moldova” – aducerea unor TITUŞKI din Ucraina pentru organizarea unor acțiuni de protest"

Primarul de Bălți a mai adăugat că e gata să prezinte în instanța de judecată probele dezmințite de Dodon.

„Dodon m-a atacat în judecată anul acesta de vreo zece ori... Avem cinci dosare în procedură. Dodon mai scapă uneori, deoarece judecătorii din buzunarul lui Plahotniuc au trecut în buzunarul lui Dodon. Dar asta nu înseamnă că o să-i meargă veșnic. Să meargă în judecată, pentru că o să mergem și noi”, a punctat Usatîi.

Citește și: VIDEO // Usatîi are PROBE că Igor Dodon ar fi adus peste 10 MILIOANE de euro de peste hotare, pe care i-ar fi folosit în această campanie electorală. „Acesta urmează să fie EXCLUS din alegeri”

De menționat că staff-ul candidatului Igor Dodon a dezmințit astăzi faptul că pentru campania prezidențială ar fi fost cheltuite 11 milioane de euro, bani proveniți din Federația Rusă. „Disperarea imensă a oponenților politici, speriați că vor pierde alegerile prezidențiale, îi face să recurgă la tot felul de acțiuni ilegale, abuzuri și falsuri. Șirul fake-urilor a continuat cu lansarea în spațiul public a unor informații tipărite în grabă pe foi simple, despre presupuse cheltuieli ale staff-ului candidatului independent Igor Dodon. De această dată, pe post de fake-maker a fost un pseudo-politician, care a ieșit cu mai multe foi desenate, pe care le ascundea abil de camerele de luat vederi ca fiind „mare secret”. Staff-ul candidatului independent Igor Dodon declară cu toată responsabilitatea că informațiile lansate de pseudo-politician sunt false. Scopul aruncării acestei intoxicații în spațiul public este de a reduce șansele candidatului independent Igor Dodon de a câștiga un nou mandat prezidențial”, se arată în declarația făcută de staff-ul lui Igor Dodon.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md