Stiri
Dosarul intentat de Centrul Naţional Anticorupţie privind ipotecarea ilegală a unor spaţii de la parterul Spitalului Republican bate pasul pe loc. Ministrul Sănătăţii Andrei Usatâi susţine că nu are statut de bănuit, deşi acum patru luni CNA afirma contrariul.
„Nu figurez în calitate de bănuit. În dosar este scris că este vorba despre o tentativă de abuz de serviciu. Adică am avut ceva în gând. Nu am adus niciun prejudiciu, ci din contra, un beneficiu. Și apoi nu am găsit în nicio lege unde Spitalul Republican să figureze ca proprietate publică. Un punct din Legea parteneriatului public-privat mai prevede că un spațiu public nu poate fi transmis agentului privat fără acordul autorității publice. Acordul, după cum știți bine, a fost. Zumbreanu mi-a spus că s-ar fi produs o crimă. Nu înțeleg despre ce crimă este vorba”, a declarat Andrei Usatâi pentru e-sanatate.md.
Oficialul a recunoscut că au fost admise la licitaţii două companii care aparţin aceluiaşi agent economic, dar motivează că a fost pus în faţa faptului împlinit.
„La început au fost patru ofertanți, dar la urmă au rămas numai doi: „Euromed Diagnostic” SRL și „Magnific” SRL (acelaşi agent economic). Restul s-au speriat de condiții și s-au retras rând pe rând”, a precizat Usatâi.
Amintim că, în ianuarie 2013, CNA a deschis un dosar penal în cazul ipotecării a peste 500 metri pătraţi din cadrul Spitalului Clinic Republican. Doi agenţi economici care urmau să doteze instituţia cu echipament medical au obţinut credite în valoare de peste 16 milioane de euro, prin ipotecarea parterului acestui spital. Ulterior, Ministerul Sănătăţii a anunţat că a fost modificat contractul de creditare, gajul fiind înlocuit cu echpamentul medical procurat. CNA i-a audiat în cadrul dosarului atât pe ministrul Sănătăţii, cât şi pe directorul spitalului, dar şi pe şeful Direcţiei juridice a Ministerului Sănătăţii.
Usatâi nu mai are calitate de bănuit în dosarul de la CNA
Social
25.05.2013
15:58
1908

Prietenii tăi merită să știe ASTA!
Stiri relevante
20.05.2018
17:02
1629
VIDEO // Cea mai tare PARODIE de după Eurovision 2018!
27.07.2017
07:30
2984
Regina PARODIILOR foto: imagini în care o actriţă ia vedetele peste picior
14.03.2017
17:30
1795
VIDEO // Fiica preşedintelui SUA Donald Trump, parodiată de Scarlet Johansson pentru „complicitate”
10.09.2013
17:09
12311
Salarii mai mari pentru medicii de la Oncologie din contul banilor economisiți din utilizarea energiei solare
10.09.2013
15:04
7469
70 de companii din șapte țări au expus utilaj medical de ultimă generație la târgul specializat „MoldMEDIZIN & MoldDENT”
23.08.2013
17:37
4353
Cazul de la „Medpark” va fi examinat de o comisie specială
23.08.2013
14:29
3237
Fostul vicepremier Moldovanu îl ÎNGHIMPĂ pe ministrul Usatâi
19.08.2013
10:19
3149
Ministrul Sănătății, VICTIMĂ a corupției: „Am căzut și eu în capcană”
26.07.2013
13:45
3291
Usatîi a atacat CNI-ul în judecată și cere despăgubiri materiale
26.07.2013
10:09
3608
Au fost descoperiți vinovații de la Spitalul „V. Ignatenco”
26.07.2013
08:07
3323
Filat vorbește despre PROVOCĂRI
22.07.2013
15:33
2880
Premierul Leancă a fost ȘOCAT de BORMAȘINA folosită la operarea copiilor

Top stiri
10.04.2025
21:40
90
OpenAI atacă legal strategia lui Elon Musk: Acuzații de tactici de rea-credință în lupta pentru controlul asupra inovațiilor AI
10.04.2025
19:41
325
America își exprimă din nou îngrijorările privind restricțiile impuse personalului local la ambasada sa din Rusia, în urma discuțiilor de la Istanbul
10.04.2025
17:59
346
Rusia și SUA, discuții intense la Istanbul pentru reluarea activităților diplomatice
10.04.2025
17:53
306
Programul „Citește-mi 100 de povești” transformă grădinițele din Moldova în insule de lectură interactive
10.04.2025
17:22
318
Parlamentul Republicii Moldova avansează proiectul strategic al liniei electrice Bălți–Suceava 400 kV
10.04.2025
17:17
395
Beijingul critică afirmațiile lui Zelenski despre recrutarea cetățenilor chinezi de către Rusia pentru conflictul din Ucraina. Kremlinul reacționează.
10.04.2025
17:12
678
Lilian Carp dezvăluie ascunzișurile lui Nesterovschi în regiunea transnistreană: „Nu poți fugi la infinit”
10.04.2025
16:55
466
Curtea Constituțională, noi reguli stabilite de Parlament
10.04.2025
15:59
726
FOTO // Rușii își consolidează „armata în sutane” din R. Moldova? Sute de adepți depun jurământul față de un „țar” autoproclamat din Rusia
10.04.2025
15:35
388
UE își oferă timp pentru negocieri comerciale cu SUA, suspendând temporar contramăsurile tarifare
10.04.2025
15:20
389
Republica Moldova își consolidează securitatea digitală prin parteneriate internaționale la Forumul de Securitate Cibernetică 2025
10.04.2025
14:25
847
Igor Grosu clarifică soarta Olesei Stamate în fracțiunea PAS după scandalul privind eliberările condiționate
10.04.2025
14:24
434
Moldovenii vor avea acces la comunicații electronice de calitate și tarife de roaming ca în UE: Lege nouă adoptată de Parlament
10.04.2025
14:22
356
Guvernul lansează programul ,,Capitala Sportului" pentru a aduce activitățile fizice în prim-planul comunităților locale
10.04.2025
13:50
430
Moldova Cybersecurity Forum 2025: Premierul Recean subliniază rolul crucial al întregii societăţi în asigurarea unui spațiu digital sigur
10.04.2025
13:19
404
Ministerul Agriculturii acționează pentru sprijinirea fermierilor afectați de înghețurile prognozate
10.04.2025
10:49
463
R. Moldova, premiu la Annual Investment Meeting Congress 2025, pentru promovarea investițiilor
10.04.2025
10:30
589
Întâlnire la Bruxelles pentru o posibilă misiune de pace în Ucraina fără implicarea SUA
10.04.2025
09:57
642
Tiraspolul sfidează din nou Chișinăul: Separatiştii au blocat prima ședință a experților în domeniul statisticii
10.04.2025
07:27
956
Câți chinezi luptă alături de Rusia, potrivit serviciilor secrete ucrainene. Zelenski: Avem liste cu nume și datele din pașapoarte
10.04.2025
07:14
964
R. Moldova scapă de noile taxe impuse de Trump. SUA suspendă pe 90 de zile noile taxe vamale, cu excepția celor față de China
09.04.2025
20:23
4444
Chinez capturat de Ucraineni dezvăluie cum a plătit pentru a se alătura armatei ruse și planurile de a deveni ofițer rus
09.04.2025
17:46
940
Aliații europeni cer SUA să se coordoneze înainte de a retrage trupele americane din Europa pentru a proteja stabilitatea NATO
09.04.2025
17:42
1890
UTIL // Dacă primiți de peste hotare un parfum sau o apă de toaletă cu valoarea mai mare de 150 de euro trebuie să achitați taxe: Precizările Serviciului Vamal
09.04.2025
17:39
862
FAO și Japonia lansează proiect inovator pentru susținerea fermierilor moldoveni afectați de secetă și impactul conflictului din Ucraina; Valoarea proiectului este estimată la 560 000 de dolari

Actualitate
Parteneri
Descoperă
Știri

Punct de vedere NAȚIONAL
Sondaj
Prietenii noștri