Usatîi cheamă cetățenii să continue PROTESTELE. „Sunt sigur că pe zice ce trece vom fi mai mulți, iar în cazul acesta șansele regimului se vor reduce”
Președintele „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, cheamă populația R. Moldova să continue protestele împotriva planului lui Vlad Plahotniuc și al lui Igor Dodon privind modificarea sistemului electoral. Un îndemn în acest sens a fost făcut pe pagina sa oficială de Facebook, în timpul manifestației de duminică din fața Parlamentului.
„Eu tot timpul am spus că „Partidul Nostru” va susține protestele împotriva actualului regim criminal. Activiștii noștri au fost în centrul capitalei, acolo unde cetățenii țării s-au adunat pentru a protesta împotriva încercărilor actualei guvernări de a schimba sistemul electoral și de a captura definitiv statul”, a scris Usatîi.
De asemenea, acesta nu a uitat nici de Igor Dodon, pe care l-a susținut în turul doi al alegerilor prezidențiale.
„Îmi pare rău să constat înțelegerile dintre Partidul Democrat al lui Vlad Plahotniuc și Partidul Socialiștilor al lui Igor Dodon. Cu un an jumătate în urmă, actualul președinte era alături de noi în piață și cerea distrugerea regimului oligarhic, dar acum acesta s-a plasat de partea cealaltă a baricadei. Dodon, care se folosește de susținerea cetățenilor țării și a Federației Ruse, a trădat poporul Moldovei, i-a trădat pe toți cei care au votat pentru el. A trădat „Partidul Nostru”, care l-a susținut în turul doi al alegerilor prezidențiale. Președintele putea prin intermediul unei declarații de presă să cheme lumea la proteste și astfel putea să-i aplice o lovitură definitivă lui Plahotniuc. Dar el a ales Condrița, cortegiul prezidențial și palatul său”, a adăugat Renato Usatîi.
La finalul mesajului său, Usatîii spune că dacă cetățenii R. Moldova nu voi ieși masiv la proteste, atunci victoria se va îndepărta și mai mult. „Eu chem cetățenii țării, în primul rând locuitorii capitalei, să iasă la proteste. Eu înțeleg că în zilele de odihnă toți preferă să stea acasă, dar în cazul asta am putea să ne trezim fără patria noastră, fără un viitor pentru copii noștri. Sunt sigur că pe zice ce trece vom fi mai mulți, iar în cazul acesta șansele regimului se vor reduce. Sunt încrezător că vom învinge”, a conchis Usatîi.
De menționat că președintele Igor Dodon nu a venit cu o reacție la declarațiile făcute de fostul său partener de proteste, Renato Usatîi.
METEO // Vremea schimbă foaia: Cod galben de scădere a temperaturii medii zilnice și de ghețuș
VIDEO // România ADERĂ astăzi la programul Visa Waiver. Când vom putea călători propriu-zis fără viză în SUA. Care sunt documentele, costurile și pașii care trebuie urmați
R. Moldova a cumpărat energie electrică în valoare de peste 15 MILIOANE de euro de la începutul anului 2025. Peste 57% din energia consumată provine din România