18:05:10 23.11.2024
Stiri

Unul dintre DOCTRINARII lui Putin este convins că REȚINEREA lui Dodon, reprezentant al COLOANEI a 5-a rusești, trebuie privită în contextul INVAZIEI rusești în Ucraina: „R. Moldova nu e sigură că Rusia nu va începe o operațiune de „denazificare”...”

Actualitate 24.05.2022 16:59 Vizualizări3804 Autor: Ziarul National
Unul dintre DOCTRINARII lui Putin este convins că REȚINEREA lui Dodon, reprezentant al COLOANEI a 5-a rusești, trebuie privită în contextul INVAZIEI rusești în Ucraina: „R. Moldova nu e sigură că Rusia nu va începe o operațiune de „denazificare”...”


Reținerea fostului președinte Igor Dodon trebuie privită în contextul invaziei ruse în Ucraina, întrucât actuala guvernare de la Chișinău ar dori să îl „neutralizeze” pe liderul socialist ca acesta să nu poată oferi susținere Moscovei în cazul în care aceasta se va hotărî să „denazifice” și R. Moldova. De această părere este cunoscutul expert și analist rus Stanislav Belkovski, care nu are niciun dubiu că Dodon ar face parte din coloana a 5-a rusească.

Potrivit lui Belkovski, actuala guvernare a R. Moldova duce o luptă de lungă durată cu Igor Dodon nu doar din cauza relațiilor acestuia cu Kremlinul, dar și a legăturilor cu oligarhul Vlad Plahotniuc. Motivul principal al reținerii acestuia ar fi pregătirea de o eventuală invazie rusă în R. Moldova, consideră analistul rus.

„R. Moldova nu este sigură că Rusia nu se va decide să înceapă o operațiune specială de „denazificare” a acestei țări... Pentru actuala conducere a R. Moldova este foarte important să îl neutralizeze pe Igor Dodon, care este deschis prorus și pro-Kremlin și împreună cu partidul său poate susține deschis invazia rusă, iar Kremlinul, în schimb, să-l înscăuneze președinte în baza unor decizii judecătorești. Așa că ultimele evoluții arată că R. Moldova se pregătește serios de invazia rusă” consideră Belkovski.

Acesta este sigur că Dodon este parte a coloanei a 5-a a Kremlinului, iar aceste evenimente arată că nu este totul liniștit în R. Moldova, deși autoritățile spun că problema transnistreană nu poate fi rezolvată pe cale militară și că nu este așteptată nicio expansiune a ”operațiunii speciale” în R. Moldova.

Stanislav Belkovski a devenit cunoscut după lansarea planului „Belkovski” în anii 2000, prin care i se propunea României să preia R. Moldova, iar în schimb să renunțe la aderarea la NATO și să recunoască independența Transnistriei. El este cunoscut, alături de Dughin, ca fiind unul din doctrinarii lui Vladimir Putin, punctează Deschide.md.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md