18:04:07 27.02.2025
Stiri

UNIȚI pentru R. Moldova: Mai mulți oficiali europeni au transmis la Chișinău un mesaj puternic de susținere a parcursului european al R. Moldova

Actualitate 04.11.2023 17:22 Vizualizări1848
UNIȚI pentru R. Moldova: Mai mulți oficiali europeni au transmis la Chișinău un mesaj puternic de susținere a parcursului european al R. Moldova

Mai mulți oficiali europeni au transmis astăzi, în cadrul Reuniunii președinților Comisiilor pentru afaceri ale UE și ai Comisiilor pentru afaceri externe din țările Uniunii Europene, un mesaj puternic de susținere a parcursului european al R. Moldova - „United4Moldova”.

La inaugurarea evenimentului, desfășurat în Parlamentul R. Moldova, a participat președinta R. Moldova, Maia Sandu, care a accentuat că parcursul european este o alegere a întregii republici.

„Viața mai bună poate fi obținută doar cu o democrație și o economie puternică. R. Moldova și-a făcut alegerea. Nu este vorba doar despre standardele de viață, ci și despre societatea în care vrem să trăim. Noi alegem pacea, nu războiul, democrația, nu totalitarismul și libertatea, nu represiunea. Noi alegem prosperitate pentru oamenii noștri, de asta ne pregătim să ne integrăm în Uniunea Europeană”, a declarat președinta Maia Sandu.

La rândul său, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a subliniat că R. Moldova se poate dezvolta doar într-o comunitate de țări libere și democratice, unde legile funcționează și sunt respectate, iar oamenii pot trăi pașnic și prosper în UE. Totodată, șeful Legislativului a vorbit despre progresele înregistrate de R. Moldova în parcursul european, precum și despre eforturile autorităților de a alinia legile, reglementările și procedurile, inclusiv standardele naționale, mai aproape de cele din UE.

„Noi vrem o R. Moldova europeană, care se construiește zi de zi, prin lucruri concrete: acces la justiție corectă, drumuri calitative, școli și grădinițe moderne, acces la apă și sanitație în fiecare localitate, servicii publice aproape de cetățean”, a subliniat Grosu.

Evenimentul de diplomație parlamentară „United4Moldova” se înscrie în eforturile Comisiei politică externă și integrare europeană a Parlamentului R. Moldova de a promova aderarea republicii noastre la UE și de a aprofunda relațiile bilaterale și regionale.

„În acest moment istoric, reafirmăm aspirațiile noastre de integrare europeană. Această reuniune este mai mult decât un dialog. Ea confirmă susținerea statelor UE față de perspectiva integrării europene a țării noastre. R. Moldova va continua, cu determinare, parcursul european, nu doar pentru a atinge acest obiectiv politic, dar și pentru a îmbunătăți nivelul de trai și pentru a garanta valorile europene precum democrația, statul de drept, drepturile omului, pacea și securitatea”, a menționat președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, Doina Gherman.

„Statutul de țară candidat a fost oferit pentru că R. Moldova este o țară europeană, cu valori comune, precum demnitatea umană, libertatea, democrația, egalitatea, justiția, pentru că R. Moldova și autoritățile au ales calea europeană și depun eforturi pentru a înregistra progrese. UE crede în viitorul european al R. Moldova”, a declarat șeful Delegației UE la Chișinău, Jānis Mažeiks.

La Reuniunea „United4Moldova” au participat peste 80 de deputați din mai multe state membre ale UE, reprezentanți ai Parlamentului European și diplomați. Dezbaterile s-au desfășurat în cadrul a trei sesiuni: integrarea europeană – realizări, acțiuni de întreprins și lecții de învățat; dezvoltarea economică și securitatea energetică; reziliența securității. Deputați, miniștri, secretari de stat și consilieri prezidențiali vor prezenta situația din R. Moldova, progresele înregistrate în procesul de aderare la UE și provocările care urmează a fi depășite de republica noastră. Reuniunea se desfășoară în premieră la Chișină și are loc pe platforma Comisiei politică externă și integrare europeană a Parlamentului R. Moldova.

Totodată, în contextul evenimentului, clădirea Parlamentului a fost iluminată în culorile drapelelor R. Moldova și Uniunii Europene.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte