Unicul „moldovean” care a jucat în play-off-ul Ligii Campionilor cu Dinamo Zagreb a PĂRĂSIT campioana FC Sheriff. Luvannor a ales PETRODOLARII șeicilor din Arabia Saudită în loc de grupele Champions League


Brazilianul cu pașaport moldovenesc, Henrique Luvannor, a părăsit campioana FC Sheriff cu câteva zile înainte de debutul istoric al echipei din Tiraspol în grupele Ligii Campionilor. Acesta a ales petrodolarii șeicilor din Arabia Saudită în loc de meciurile cu Real Madrid, Inter Milano și Șahtar Donețk.
Potrivit site-ului FC Sheriff, Luvannor își va continua cariera la echipa Al Taawon din Arabia Saudită (ocupă locul 14 după trei etape disputate n.r.).
În vârstă de 31 de ani, Luvannor a decis să părăsească echipa la nici două luni de la revenirea în R. Moldova. FC Sheriff afirmă că participarea lui Luvannor în preliminariile Ligii Campionilor a fost o „trambulină” perfectă pentru ca acesta să prindă un nou contract în Arabia Saudită.
„Atacantul FC Sheriff, Henrique Luvannor, a semnat cu echipa Al Taawon din Arabia Saudită. Luând în calcul aportul lui la calificarea echipei în grupele Ligii Campionilor, conducerea clubului l-a lăsat să plece”, se arată într-un comunicat de presă al campioanei.
Brazilianul cu pașaportul moldovenesc a reveni la FC Sheriff vara aceasta. A jucat șapte meciuri în preliminariile Ligii Campionilor și a marcat patru goluri. De asemenea, Luvannor a jucat și două partide în Divizia Națională, marcând un gol.
Astfel, Luvannor Henrique a renunțat la visul său de a juca în grupele Ligii Campionilor, acolo unde Sheriff urmează să aibă adversari pe Real Madrid, Inter Milano și Șahtar Donețk.
Fotbalistul brazilian a revenit la gruparea din Tiraspol la începutul lunii iulie după o pauză de șapte ani. El a parcurs cu echipa tot drumul spre grupele Ligii Campionilor, jucând în preliminarii.
Luvannor a mai evoluat la FC Sheriff acum șapte ani, în perioada 2011 - 2014. După ce s-a căsătorit cu o moldoveancă, brazilianul a fost naturalizat în 2013. Acesta a apucat să joace patru meciuri amicale pentru naționala R. Moldova, însă nu a putut debuta într-un meci oficial din cauza unor restricții impuse de UEFA.
FC Sheriff va debuta acasă în grupa D a Ligii Campionilor. Pe 15 septembrie, de la ora 19:45, campioana R. Moldovei va juca pe teren propriu cu Șahtar Donețk.
15 septembrie
FC Sheriff – Șahtar Donețk (ora 19:45)
Inter - Real Madrid (22:00)
28 septembrie
Șahtar - Inter (19:45)
Real Madrid – FC Sheriff (22:00)
19 octombrie
Șahtar - Real Madrid
Inter - Sheriff (22:00)
3 noiembrie
Real Madrid – Șahtar (19:45)
FC Sheriff - Inter (22:00)
24 noiembrie
Inter – Șahtar (19:45)
FC Sheriff - Real Madrid (22:00)
7 decembrie
Real Madrid – Inter
Șahtar – FC Sheriff (22:00)
În optimile de finală ale competiției se califică primele două echipe din fiecare grupă. Meciurile din această fază vor avea loc în luna februarie a anului viitor. În același timp, clasatele pe locul trei își vor continua parcursul în Liga Europei.
Finala Ligii Campionilor, ediția 2021/22 va avea loc pe 28 mai la „Gazprom Arena” din Sankt Petersburg, Rusia.









































































