Unele state NU au acceptat să fie deschise secții de votare pentru alegerile PREZIDENȚIALE din R. Moldova. Câte secții de VOTARE vor fi deschise
Unele state nu au permis, deocamdată, autorităților R. Moldova să deschidă secții de votare pentru alegerile prezidențiale de pe 1 noiembrie curent, a declarat astăzi, în cadrul ședinței Guvernului, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Oleg Țulea. Totuși, ministrului Țulea a subliniat că vor fi deschise în jur de 200 de secții de votare, conform propunerilor venite din partea Comisiei Electorale Centrale (CEC).
Premierul Ion Chicu i-a solicitat informații ministrului Oleg Țulea, în contextul unor zvonuri privind deschiderea secțiilor de votare peste hotare: „Să ne prezentați o informație despre disponibilitatea partenerilor pentru deschiderea birourilor electorale. Sunt multe speculații în acest sens. Astăzi am auzit de la un candidat la funcția de președinte că un ambasador al nostru a solicitat deschiderea a 100 de secții de votare într-un stat”.
Oleg Țulea a precizat că MAEIE este la etapa de definitivare a avizului privind deschiderea secțiilor de vot peste hotare: „Avizul este formulat pe baza informațiilor venite de la misiunile noastre diplomatice. În fiecare aviz s-a luat în calcul participarea la alegerile precedente, dar și estimările misiunilor noastre privind numărul cetățenilor localizați într-un stat sau altul, sau o anumită regiune”.
De asemenea, Oleg Țulea a subliniat că analiza include și acceptul statelor privind deschiderea secțiilor de votare în cadrul misiunilor diplomatice ale R. Moldova, dar și în afara acestora.
„La fel, sunt expuse și riscurile asociate organizării procesului de vot. După ședința Guvernului voi semna avizul și-l voi expedia CEC pentru a se lua decizia privind numărul și locațiile secțiilor de votare deschise peste hotare. Cifrele privind numărul secțiilor de votare, în mare, corespund cu propunerile venite din partea CEC. La aceasta etapă avem lipsa acceptul autorităților din câteva state. Chiar în aceste momente primesc informații actualizate de la aceste state. Toata informația actualizată va fi remisă către CEC”, a conchis Oleg Țulea.
Amintim că CEC a propus deschiderea a 202 secții de votare în 36 de state. Potrivit CEC, cele mai multe secții de votare ar urma să fie deschise în Italia – 45. În Rusia se propune a fi deschise 38 de secții de votare, în SUA – 18, România - 15 secții, Germania - 11 secții, Marea Britanie - 10 secții, Spania 6 secții etc.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania