21:56:10 21.04.2025
Stiri

Unele smartphone-uri vor fi blocate de Google de la sfârșitul lunii septembrie

Actualitate 06.08.2021 19:32 Vizualizări2837
Unele smartphone-uri vor fi blocate de Google de la sfârșitul lunii septembrie

Google va bloca, de la finele lunii septembrie, accesul utilizatorilor Android care folosesc versiunea 2.3.7 – Gingerbread – și versiunile anterioare.

Începând cu 27 septembrie, toate smartphone-urile care rulează Android 2.3.7 Gingerbread sau versiunile anterioare nu vor mai putea accesa serviciile Google.

Măsura a fost anunțată de companie, potrivit căreia este concepută pentru a „proteja siguranța utilizatorilor”.

Cei care vor încerca să acceseze aplicațiile Google după 27 septembrie vor primi un mesaj de eroare. Printre cele mai utilizate aplicații sunt YouTube, Maps, Gmail, dar și Drive.

Problema va apărea pentru cei care vor încerca să acceseze aplicațiile cu un nume de utilizator și parolă personală, în timp ce cei care sunt deja autentificați ar putea continua să folosească platformele fără dificultăți majore.

Cu toate acestea, nu este clar dacă Google nu va bloca de tot software-ul, făcând imposibil un nou acces.

Conform grupului american, citat de Mediafax, mutarea este o consecință a imposibilității actualizării unui sistem de operare vechi de peste 10 ani, care nu acceptă multe dintre noutăți.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte