Una din teoriile lui Platon de acum mii de ani, confirmate de cercetătorii zilelor noastre. Din ce e format, de fapt, Pământul
Un nou studiu realizat de cercetători din Marea Britanie și Ungaria demonstrează o teorie propusă inițial de Platon în urmă cu mii de ani, scrie Popular Mechanics.
Cu ajutorul unei simulări ce a împărțit lumea în "fragmente 3D naturale", experții au observat că, așa cum a prezis Platon, Pământul e compus, în mare parte, din cuburi.
În Timaios, Platon a scris despre “elementele clasice”, compuse de obicei din pământ, apă, foc și aer. Platon a stabilit baza solidelor platonice, o serie de forme 3D regulate și, în sistemul lui Platon, cubul era asociat cu Pământul.
Deși formele incluse în sistem nu apar în natură exact cum au fost descrise, numeroase minerale naturale se formează în cristale cubice și numeroase roci se rup natural în forme aproape cubice.
“Aplicăm teoria mozaicurilor convexe pentru a demonstra că geometria medie a fragmentelor naturale 2D, de la crăpăturile în noroi la plăcile tectonice ale Pământul, au două conexiuni: patrulaterele “platonice” și hexagoanele “Voronoi”,” au scris cercetătorii în studiu.
Atunci când cercetătorii au studiat simulări ale Pământului în 3D, au descoperit că cuburile platonice domină peste hexagoanele Voronoi.
“Remarcabil, forma medie a fragmentelor naturale de rocă e cubică. Atunci când ne uităm din perspectiva mozaicurilor convexe, fragmentele naturale sunt, într-adevăr, umbre geometrice ale formelor lui Planton,” au continuat cercetătorii.
Chișinăul, gata să livreze 72 de generatoare electrice instituțiilor educaționale și sociale din Zona de Securitate, afectate de criza din stânga Nistrului, provocată de de Federația Rusă: A fost accesat Mecanismul de Protecție Civilă al UE
Rusia continuă să țină Transnistria în frig și întuneric. „Gazprom” NU a făcut încă rezervări de capacitate pe luna februarie pe gazoductul transbalcanic, pentru a transporta gaze în regiunea transnistreană
Proiect-pilot la VAMĂ: Șoferii de camioane se vor putea înscrie din timp în sistemul digital pentru traversare programată a frontierei și nu vor mai sta la rând! „BQS, pas important în soluționarea congestionărilor de trafic la frontieră”