Stiri
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Constanţa, Carmen Şerbănescu, trupul tânărului din România a fost adus la mal de valuri sâmbătă, în jurul orei 18.00.
Corpul neînsufleţit a fost dus la morgă pentru necropsie, iar poliţiştii fac cercetări în acest caz, a precizat sursa citată. Carmen Şerbănescu a mai spus că acesta era dat dispărut de vineri.
Cristian Georgescu, în vârstă de 29 de ani, era inginer IT şi component al naţionalei de fobal a artiştilor. Unul dintre colegii acestuia de la Naţionala Artiştilor, solistul formaţiei „Alb şi Negru”, Kamara, a declarat pentru MEDIAFAX că tânărul a fost lovit de un val puternic, a plutit pe apă câtva timp, însă salvamarii nu au putut ajunge la el.
„L-au găsit. Avem oameni acolo. (…) Incidentul s-a întâmplat ieri (n.r. - vineri), l-a lovit un val, a plutit, erau valuri foarte puternice, iar salvamarii nu au putut ajunge la el”, a spus Kamara.
Turiştii aflaţi pe litoral în această perioadă nu au voie să se scalde în Marea Negră din cauza valurilor mari, ca urmare a vântului puternic, salvamarii arborând în acest sens steagul roşu.
Un tânăr, component al naţionalei de fotbal a artiştilor, a murit înecat
Sport
18.08.2013
10:25
1177


Corpul neînsufleţit a fost dus la morgă pentru necropsie, iar poliţiştii fac cercetări în acest caz, a precizat sursa citată. Carmen Şerbănescu a mai spus că acesta era dat dispărut de vineri.
Cristian Georgescu, în vârstă de 29 de ani, era inginer IT şi component al naţionalei de fobal a artiştilor. Unul dintre colegii acestuia de la Naţionala Artiştilor, solistul formaţiei „Alb şi Negru”, Kamara, a declarat pentru MEDIAFAX că tânărul a fost lovit de un val puternic, a plutit pe apă câtva timp, însă salvamarii nu au putut ajunge la el.
„L-au găsit. Avem oameni acolo. (…) Incidentul s-a întâmplat ieri (n.r. - vineri), l-a lovit un val, a plutit, erau valuri foarte puternice, iar salvamarii nu au putut ajunge la el”, a spus Kamara.
Turiştii aflaţi pe litoral în această perioadă nu au voie să se scalde în Marea Negră din cauza valurilor mari, ca urmare a vântului puternic, salvamarii arborând în acest sens steagul roşu.
Prietenii tăi merită să știe ASTA!
Stiri relevante
28.02.2025
09:00
33
Topul celor mai buni fotbaliști din toate timpurile, în viziunea ,,adevăratului Ronaldo". Portughezul Cristiano Ronaldo nu e în TOP 3
25.02.2025
11:29
1616
SPORT // Proiectul „România – Republica Moldova ACT!”, lansat la București: Buget de peste 236 de mii de euro
19.02.2025
12:20
1778
Campionatul național de șah pentru juniori debutează la Chișinău: Înscrierile sunt deschise!
18.02.2025
11:40
1923
„Tricolorul” Andrei Rațiu, transfer la FC Barcelona! „Laporta a bătut palma pentru român: 5.000.000 de euro plus un jucător din La Masia”
13.02.2025
12:58
2494
Ofertă de un MILIARD de euro pentru un fotbalist de la Real Madrid
07.02.2025
11:36
3560
SUME // Ce bugete vor avea la dispoziție federațiile sportive din R. Moldova, în 2025: Statul alocă 30 de milioane de lei în plus
05.02.2025
11:25
2601
Mai mult sport în școli și indemnizații lunare pentru sportivii de performanță: Nou proiect de Lege cu privire la educația fizică și sport, în R. Moldova
05.02.2025
09:33
2559
Maratoane transfrontaliere, activități Sport Village în școli, sesiuni de instruire în cadrul Săptămânii Europene a Sportului sau conferințe pe ambele maluri ale Prutului: Proiectul România - R. Moldova ACT, finanțat de UE
04.02.2025
21:19
3119
Simona Halep se retrage din tenis: ,,Iau decizia cu sufletul împăcat"
03.02.2025
09:00
2880
„Tricolorul” Andrei Rațiu semnează cu FC Barcelona! Catalanii anunță transferul imediat al românului




















Top stiri
28.02.2025
08:36
44
NATO, sprijin esențial pentru securitatea Ucrainei, declară Kaja Kallas, contrar lui Trump
28.02.2025
08:08
185
Previziuni sumbre despre viitorul Europei în următorii cinci ani, dacă Trump îl reabilitează pe Putin: Baze militare rusești în state NATO și INVAZIA R. Moldova în octombrie 2026. ,,E vorba de analize și informații din surse oficiale"
27.02.2025
22:07
519
Integrarea europeană, singura cale viabilă pentru viitorul Republicii Moldova, spune secretarul de stat MAE Valeriu Mija
27.02.2025
21:54
561
Trump pregătește semnarea acordului mineralelor cu Zelenski la Washington
27.02.2025
21:03
533
Armata israeliană, surprinsă de atacul în trei valuri lansat de Hamas pe 7 octombrie: Lipsa de pregătire și supraestimarea capacităților proprii, cauzele unor greșeli majore
27.02.2025
20:50
1712
Maia Sandu, dialog crucial cu societatea civilă din Găgăuzia despre salvarea limbii și culturii locale
27.02.2025
20:32
559
Moțiunea împotriva ministrului Sănătății, respinsă de Parlament
27.02.2025
19:58
4059
Încă un aeroport funcțional în R. Moldova? O companie aviatică străină ar putea să lanseze curse de pasageri și operațiuni cargo de la Mărculești
27.02.2025
19:21
729
Atenționare de călătorie în Grecia: Recomandările MAE
27.02.2025
19:04
514
Președintele Consiliului European, António Costa, în vizită la Chișinău: Sprijin european pentru calea Republicii Moldova spre UE la trei ani de la depunerea cererii de aderare
27.02.2025
18:13
670
Pensiile vor fi indexate cu 10% de la 1 aprilie
27.02.2025
17:49
1157
Moscova respinge orice negociere asupra anexării teritoriilor ucrainene ocupate
27.02.2025
17:35
1868
„Putin Team” Bolea, pus la punct în Parlament după ce a declarat că ar fi INUTIL ca R. Moldova să-și diversifice resursele energetice: „Un ROB hrănit și sătul tot rob rămâne... Vă doare că stăpânii voștri își pierd pârghiile de influență politică”
27.02.2025
14:22
786
Influența Rusiei afectează alegerile din Republica Moldova și România în 2024: Raportul Democracy Index dezvăluie detalii îngrijorătoare
27.02.2025
13:44
603
Valeriu Mija discută despre viitorul strategic al Republicii Moldova la ”Dialog Deschis”
27.02.2025
13:34
672
Maia Sandu sprijină dezvoltarea sectorului nucicultor din Moldova la Conferința Națională a Nucicultorilor
27.02.2025
13:08
1158
Franța intră în discuții cu Ucraina pentru acces la resurse minerale rare esențiale industriei de apărare
27.02.2025
12:50
612
Discuții între ministrul de Externe și secretarul OSCE despre sprijinul pentru reglementarea conflictului transnistrean în Republica Moldova
27.02.2025
12:50
788
Eugen Carpov, reales în fruntea ANRE pentru un nou mandat; Veaceslav Untilă își încheie activitatea la conducerea instituției
27.02.2025
12:48
1078
Ramona Victoria Strugariu devine cetățean al Republicii Moldova pentru a prelua conducerea INJ
27.02.2025
11:08
4014
Datele din „Cadastrul funciar”, disponibile pentru toți cetățenii R. Moldova
27.02.2025
10:52
708
Zeci de mii de absolvenți ai clasei a IX-a susțin pretestarea la matematică
27.02.2025
09:19
1285
CALCULE // Câți bani a dat Europa, respectiv România, Ucrainei. Informațiile oficiale contrazic declarațiile lui Donald Trump
27.02.2025
09:00
1489
Departamentul condus de Elon Musk mai taie niște zeci de milioane de dolari destinați R. Moldova
26.02.2025
23:17
1145
Macron și Zelenski, discuții la Londra pe fundalul schimbărilor din politica americană față de Ucraina


















































Actualitate
Parteneri
Descoperă
Actualitate




Punct de vedere NAȚIONAL
Sondaj
Prietenii noștri