Un student a sunat la 112 ca să AMENINŢE că se sinucide dacă nu ia o restanţă
Un student străin al Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Gr. T. Popa” Iaşi a sunat vineri, în timp ce susţinea un examen în sesiunea de restanţe, la serviciul de urgenţe 112, ameninţând că se aruncă de la etajul doi dacă profesorul nu îi trece nota 5 în catalog
Purtătorul de cuvânt al UMF Iaşi, Ivona Burduja, a declarat că este vorba de un student în anul IV înmatriculat la Facultatea de Medicină, la cursuri în limba franceză, care are mai multe examene restante de susţinut.
Dacă nu lua minimum 5, tânărul risca să repete anul. În timpul examenului el a sunat la serviciul 112 pentru a anunţa că se sinucide dacă nu obţine nota de trecere, conform reprezentantei universităţii.
„Are mai multe restanţe. Probabil că a intrat într-o depresie şi a făcut un atac de panică. Studentul mai are posibilitatea de a-şi susţine examenele restante”, a afirmat Burduja.
Urmare a solicitării respective, la instituţia de învăţământ universitar medical a sosit un echipaj SMURD, studentului acordându-i-se consiliere.
Sursa: realitatea.net
Cadrele didactice din Chișinău își vor primi salariile! Ministerele Educației și Finanțelor au găsit, împreună cu Primăria Chișinău, 209 milioane de lei
De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană
INTERVIU // Iurie Ciocan, pentru Gândul: „Președintele României trebuie ales inclusiv cu un suport masiv din partea cetățenilor români din R. Moldova”