Un stat își închide cea mai cunoscută plajă: Motivul
Autorităţile din Thailanda au decis să închidă, între iunie și octombrie, Maya Bay, plaja făcută celebră de Leonardo DiCaprio odată cu filmul „The Beach”. Motivul pentru care autoritățile au luat această decizie: afluxul mare de turiști a provocat distrugeri în ecosistem și e nevoie să se dea timp coralilor să se regenereze, scrie The Guardian.
Maya Bay, din insulele Andaman, va fi închisă vizitatorilor timp de patru luni pe an, începând din iunie, pentru a permite refacerea barierei de corali din insulă. Decizia de a interzice turişti a fost luată miercuri de departamentul care administrează parcurile naţionale din Thailanda.
Mai multe parcuri naţionale marine thailandeze sunt închise de la mijlocul lunii mai până la jumătatea lui octombrie, însă, datorită cererii turiştilor, Maya Bay a rămas deschisă după ce, în 1999, o echipă de filmare de la Hollywood a turnat aici povestea bazată pe romanul lui Alex Garland.
Plaja primeşte în medie 200 de bărci şi 4.000 de vizitatori în fiecare zi.
Recent, o echipă de biologi marini a descoperit că o mare parte din bariera de corali din zonă şi animalele marine au dispărut.
„Este ca şi cum cineva a lucrat decenii şi nu s-a mai oprit”, a spus Thon Thamrongnawasawat, un renumit biolog.
„Suprasolicitată, toată frumuseţea plajei a dispărut. Are nevoie de o pauză”, a adăugat el. Biologul a precizat că nu este târziu pentru salvarea insulei, însă dacă nu se face nimic acum, va fi zadarnic mai târziu.
Când Maya Bay se va redeschide, departamentul va stabili o limită de 2.000 de turişti pe zi, în timp ce bărcile nu vor mai putea să ancoreze acolo, urmând să se oprească la docurile de pe partea opusă insulei.
Mai mult de 35 de milioane de turişti au vizitat anul trecut Thailanda, comparativ cu 10 milioane câţi au fost în 2000, înainte de premiera filmului „The Beach”.
În micul golf Maya Bay, suprapopulația de turiști a provocat daune coralilor și mediului. Fascinați de faptul că pot observa pești tropicali cu ajutorul unei simple măști de scafandru și a unui tub, turiștii au dat iama în aceste locuri, ceea ce a provocat o degradare avansată a recifurilor de corali. Dincolo de încălzirea climatică, sunt arătate cu degetul comportamentul turiștilor, care nu ezită să calce pe corali, dar și proliferarea tur-operatorilor care propun scufundări în jurul acestor insule protejate de statutul lor de parcuri naționale.
În fiecare an, Thailanda își bate propriile recorduri în materie de turiști care îi calcă teritoriul, în special din cauza boom-ului de vizitatori chinezi, ceea ce pune, din ce în ce mai acut, probleme de suprapopulare în anumite insule și în anumite parcuri.
Sursa: news.ro
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2