Un scriitor britanic denunță „orbirea stupidă” a Occidentului în fața jihadismului: „Are de-a face cu islamul”


„Trebuie să încetăm cu această «orbire stupidă» în fața jihadismului susținând că acesta nu are nimic de-a face cu islamul”, a declarat scriitorul britanic Salman Rushdie într-un interviu pentru săptămânalul francez Le Nouvel Observateur, citat de AFP.
„Sunt în dezacord fundamental cu oamenii de stânga care fac front comun pentru a disocia fundamentalismul de islam”, a subliniat autorul „Versetelor satanice” care trăiește sub amenințarea unei fatwa din 1988.
„De 50 de ani islamul s-a radicalizat”, susține romancierul, care locuiește în prezent la New York. „Există, desigur, tradiția unui islam luminat. Însă ea nu este la putere astăzi”, a adăugat el.
„De partea șiită, a fost imamul Khomeini și revoluția sa islamică. În lumea sunnită a fost Arabia Saudită, care și-a folosit imensele sale resurse pentru a finanța răspândirea acestui fanatism care este wahhabismul. Însă această evoluție istorică a avut loc în cadrul islamului și nu în exteriorul lui”, a insistat scriitorul.
„Atunci când oamenii din Daesh se aruncă în aer, ei o fac strigând «Allahu Akbar», și atunci cum se poate spune că acest lucru nu are nimic de-a face cu islamul?”, întreabă Rushdie.
Scriitorul afirmă că înțelege „temerea” privind „stigmatizarea islamului”, însă, adaugă el, „pentru a evita această stigmatizare este mult mai eficient să recunoști natura problemei și să o tratezi”.
Autorul romanului „Doi ani, opt luni și douăzeci și opt de nopți” găsește astfel „consternant” să o audă pe „Marine Le Pen că analizează cu mai multă justețe islamismul decât o face stânga”.
„Este foarte îngrijorător să vezi că extrema dreaptă este capabilă să ia măsură amenințării mai clar decât stânga”, subliniază Rushdie.
„Presupunerea constantă a stângii este că lumea occidentală este rea. Prin urmare, totul este trecut prin malaxorul acestei analize”, și-a exprimat el regretul.
Sursa: realitatea.net









































































