Un ofițer principal de investigații, prins când lua mită de 1 900 de euro, după ce a amenințat reprezentanții unei companii de transport cu amenzi de „sute de mii de lei”
S-a dus la sediul unei companii, a sigilat sediul acesteia pentru pretinse nereguli și a amenințat reprezentanții acesteia cu „amenzi de sute de mii de lei”. Totuși, ofițerul principal de investigații din cadrul Inspectoratului Național de Investigații a dat de înțeles că poate măslui cauza, dacă primește 2 000 de euro.
Reținerea ofițerului a avut loc chiar în biroul acestuia, când omul legii primea de la administratorul companiei1 900 de euro, echivalentul a 37 958 de lei.
Procuratura Anticorupție anunță astăzi că a expediat în instanța de judecată cauza penală pe numele acestui ofițer care este învinuit de coruperea pasivă.
Potrivit procurorilor, omul legii s-a deplasat, în decembrie 2021, la sediul unei companii din mun. Chișinău, al cărui gen de activitate este prestarea serviciilor de reparație a automobilelor, unde a întocmit un proces-verbal de cercetare la fața locului, în rezultatul căreia a sigilat sediul unde își desfășoară activitatea această întreprindere.
Ulterior, acesta i-a comunicat administratorului companiei că ar putea fi aplicată o amendă de ordinul sutelor de mii de lei sau să fie intentată o cauză penală pentru practicarea ilegală a activității de întreprinzător sau evaziune fiscală. Problema putea fi, însă, rezolvată „mai repede și ușor” contra a 2 000 de euro.
Mita pretinsă a fost transmisă sub controlul Centrului Național Anticorupție.
În prezent, ofițerul se află în arest la domiciliu.
Un nou protest anunțat de Ilan Șor în fața Procuraturii Generale: „Degrabă, va fi imposibil de reparat situația”. Acțiunea urmează să aibă loc luni, 28 noiembrie
Prima reacție a Partidului „ȘOR”, după ce poliția a DEMONTAT corturile instalate pe bulevardul Ștefan cel Mare: „Noul simbol al PAS este, de astăzi, bâta și cagula”
Un nou protest de amploare în fața Președinției. Partidul „ȘOR" afirmă că la manifestația împotriva guvernării ar participa „peste 45 de mii” de oameni