00:35:02 26.12.2024
Stiri

Un nou test de sânge care poate prezice riscul de reapariţie a cancerului de sân cu 3 ani înainte

Actualitate 03.06.2024 07:27 Vizualizări1442 Autor: Ziarul National
Un nou test de sânge care poate prezice riscul de reapariţie a cancerului de sân cu 3 ani înainte Profimedia

Un nou test de sânge poate prezice riscul de reapariţie a cancerului de sân cu trei ani înainte ca tumorile să se vadă la tomografie, o descoperire „incredibil de interesantă” care ar putea ajuta mai multe femei să învingă definitiv această boală, scrie News.ro citând The Guardian.

Peste 2 milioane de femei sunt diagnosticate în fiecare an cu cancer de sân, cel mai răspândit tip de boală. Deşi tratamentul s-a îmbunătăţit în ultimele decenii, cancerul revine adesea, iar dacă o face, este de obicei într-un stadiu mai avansat.

Dar acum, o cercetare prezentată la cea mai mare conferinţă mondială privind cancerul a arătat că o biopsie lichidă personalizată ar putea oferi un semnal de alarmă foarte timpuriu care să indice revenirea cancerului. Rezultatele unui test, dezvăluite în cadrul reuniunii anuale a Societăţii Americane de Oncologie Clinică din Chicago, sugerează că acestea ar putea ajuta la descoperire pentru femeile care au nevoie de terapie preventivă şi a pacientelor care pot fi scutite de aceasta.

Testul detectează cantităţi minuscule de ADN de cancer în sânge. Rezultatele testelor arată că este atât de sensibil încât poate prezice cu exactitate riscul de reapariţie a cancerului, cu luni sau chiar ani înainte de apariţia semnelor sau simptomelor obişnuite.

Cercetătorii de la centrul de cercetare Toby Robins al Breast Cancer Now din Londra au reuşit să identifice fiecare pacient din cadrul studiului care a avut ulterior o recidivă. Timpul mediu până la recidivă a fost de 15 luni, iar cel mai lung de 41 de luni.

„Depistarea timpurie este una dintre cele mai bune arme împotriva cancerului de sân, iar aceste rezultate iniţiale, care sugerează că testele ar putea fi capabile să detecteze semnele de recidivă a cancerului de sân cu peste un an înainte de apariţia simptomelor, sunt incredibil de interesante”, a declarat Simon Vincent, director de cercetare la Breast Cancer Now, care a contribuit la finanţarea studiului.

„Deşi această cercetare se află încă în stadii incipiente, depistarea mai devreme a recidivei cancerului de sân înseamnă că tratamentul are mult mai multe şanse să distrugă cancerul şi să împiedice răspândirea acestuia în alte părţi ale corpului, moment în care devine incurabil”, mai spune acesta.

Experţii speră că descoperirile vor duce la o strategie prin care tratamentul să poată fi început mult mai devreme. Biopsia lichidă ultra-sensibilă funcţionează prin găsirea ADN-ului tumoral circulant (ADNcTc) care este eliberat în sânge de către celulele canceroase.

Cercetătorii au analizat sângele a 78 de paciente cu diferite tipuri de cancer de sân. Noul test a detectat corect un risc ridicat de recidivă la toate cele 11 paciente care au recidivat în timpul studiului de cinci ani. Toate cele 60 de femei la care testul nu a găsit ADNc nu au recidivat, ceea ce înseamnă că nu au existat, de asemenea, rezultate fals negative, potrivit News.ro.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
23.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Perspectiva unui PSD...

20.12.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // O carte ca eveniment...

16.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Delirul imperial îna...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md