Un nou APEL: Viorel Mardare mai are nevoie de 60 de mii de euro. Prima sesiune de chimioterapie nu a avut rezultatul dorit
Tânărul regizor și jurnalist Viorel Mardare, bolnav de cancer, a trecut, până acum, de a doua sesiune de chimioterapie și imunoterapie la clinica Wiener Privatklinik din Viena, Austria.
Apropiații lui Viorel au lansat astăzi un nou apel pentru susținerea regizorului care mai are nevoie de 60 de mii de euro pentru tratament, după ce rezultatele primei etape a tratamentului nu au fost cele scontate. În câteva zile, pe 7 octombrie, Viorel va împlini 37 de ani.
„Prof. Dr. Wolfgang Koestler face tot posibilul ca prietenul nostru să câștige această luptă, chiar dacă se dă cu greu și cu multiple reacții adverse.
Rezultatele primei sesiuni n-au fost cele așteptate, de aceea medicul a fost nevoit să modifice tratamentul. Asta presupune alte investigații și alte medicamente, dar și un preț diferit de cel prevăzut inițial. Dacă în primă fază clinica a indicat în cont 129 de mii de euro, astăzi cu toate schimbările efectuate, Viorel trebuie să achite 165 de mii doar pentru cele șase sesiuni.
La această sumă se adaugă și cheltuielile curente ce țin de cazare, drum, medicamente adiționale și tratament ambulatoriu. Până acum s-au cheltuit circa 70 de mii de euro pentru tratamente/investigații în Republica Moldova, Germania și Austria din totalul de circa 120 de mii de euro acumulați de pe platforma GoFundMe, depuneri bancare și donații private.
Din resursele rămase, reușim să acoperim cheltuielile pentru încă două sesiuni de tratament, iar pentru ultimele două sesiuni mai sunt nevoie de circa 60.000 de euro, sumă ce va acoperi tratamentul și costurile adiționale de cazare, transport și alte medicamente.
De aceea, noi, prietenii lui Viorel, Vă rugăm să-l ajutați să ducă la bun sfârșit această luptă!
Pentru donații online accesați linkul de mai jos sau apăsați aici: https://www.gofundme.com/viorel-must-go-on
Donațiile fizice pot fi făcute la sediul Atelier S. Prodan (or. Chișinău, str. Kogălniceanu, 25, ap.1). Informații suplimentare privind donațiile fizice: +373 79900100 (Alexandrina) sau +373 79999833 (Ghenadie)”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook ViorelMustGoOn.
Aditivul alimentar E171, folosit în mod special în paste tartinabile, supe, sosuri pentru salate sau suplimente alimentare, interzis în R. Moldova, la fel ca în UE: ANSA sporește controalele
CSE, măsuri URGENTE pentru a nu admite deconectarea energiei electrice după 1 ianuarie 2025. Unele întreprinderi își vor schimba PROGRAMUL de lucru, iar administratorii clădirilor publice și unităților comerciale vor limita iluminatul cu 30%
Îndemnul Maiei Sandu pentru cetățenii R. Moldova, în contextul situației de pe piața energetică: „Mici schimbări în obiceiurile noastre zilnice pot avea un impact mare – ne ajută să economisim energie și să reducem costurile”