20:25:16 19.04.2025
Stiri

Un monument al naturii, în PERICOL

Social 17.04.2014 13:38 Vizualizări2311
Un monument al naturii, în PERICOL

Un locuitor al satului Trinca, raionul Edineţ, a semnalat degradarea continuă a monumentului naturii „Defileul Trinca”, anunță Centrul pentru Drepturile Omului (CDOM).

Potrivit petiționarului, pe teritoriul „Defileului Trinca” se extrage piatră direct din pantele stâncilor şi se arde pentru var, folosindu-se în calitate de combustibil păcură şi anvelope uzate. Aceste activităţi conduc la deteriorarea monumentului şi la poluarea solului, subsolului, apelor subterane şi de suprafaţă, precum şi a aerului, susțin avocații parlamentari.

Distrugerea monumentului are un impact negativ asupra mediului şi, respectiv, afectează sănătatea localnicilor. Cu toate acestea, în opinia petiţionarului, autorităţile administraţiei publice central şi locale nu întreprind măsurile necesare în vederea asigurării regimului de pază, protecţie şi pentru stoparea extragerii zăcămintelor de piatră, a arderii varului pe teritoriul monumentului naturii „Defileul Trinca”.

Activităţile economice de extragere a varului se desfășoară intens, fapt ce contravine obiectivului de conservare a monumentului naturii, ocrotit de stat, menționează CDOM.

Persoanele care desfăşoară activitatea de producere şi comercializare a varului au fost avertizate, de către oamenii legii, să respecte normele legale de exploatare a zăcămintelor naturale, fiind informate şi despre consecinţele desfăşurării activităţii ilicite.

Inspectoratul de Poliţie Edineţ a instituit un post permanent de pază, care nu va permite accesul în „Defileul Trinca” a mijloacelor de transport, iar persoanele care desfăşoară activităţi de producere şi comercializare a varului vor fi obligate să-şi retragă urgent lucrurile personale din defileu în legătură cu efectuarea lucrărilor de salubrizare şi ocrotire a teritoriului.

Anterior Ziarul NAȚIONAL a scris despre neregulile admise în Defileul Trinca. Inspectoratului Ecologic de Stat preciza că prejudiciul adus naturii depășește 77 de milioane de lei, în timp ce amenzile aplicate pentru extragerile ilicite de var din regiune se ridică doar la câteva zeci de mii de lei.

Autor: Polina Cupcea
Stiri relevante
09.11.2013 13:13 4609 Crimă fără pedeapsă
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte