Stiri
Încă un medicament scos de pe piața farmaceutică. De data aceasta, este vorba de „Furosemid” produs de compania farmaceutică „Teva” din Israel care a fost scos din toate farmaciile din Franța.
Potrivit Mediafax, o eroare de ambalare a cutiilor cu acest medicament ar fi provocat trei decese şi două spitalizări în Franţa. Potrivit sursei citate, ieri-seară, Agenţia Naţională pentru Siguranţa Medicamentelor (ANSM) a anunţat că nu a identificat defecţiuni, după ce a inspectat timp de două zile laboratorul grupului farmaceutic israelian, de unde au ieşit cutii care conţineau comprimate de somnifer în loc de diuretic.
Conducerea companiei în cauză, cea mai importantă la nivel mondial în producerea medicamentelor generice, nu a făcut nicio declaraţie.
ANSM a precizat că diureticul este produs în Ungaria şi ambalat la Sens, în timp ce somniferul „Zopiclon” provine din Spania.
Solicitată de Ziarul NAȚIONAL, Ludmila Bumacov, vicedirectorul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din R. Moldova, a declarat că medicamentul cu aceeași denumire vândut în R. Moldova este produs de alte companii decât cea din Israel.
Acum o săpămână, și medicamentul „Fervex” pentru adulți cu aromă de lămâie și zmeură și „Fervex” pentru copii a fost retras din toate farmaciile din R. Moldova.
Producătorul francez a descoperit anumiți microbi într-un lot de marfă și a cerut retragerea voluntară a medicamentelor de pe piața Uniunii Europene pentru a evita reacțiile adverse.
Galina Munteanu
Un medicament vândut și în R. Moldova a provocat trei decese în lume
Social
12.06.2013
16:59
1755

Prietenii tăi merită să știe ASTA!
Stiri relevante
18.01.2019
19:30
2702
Veste incredibilă anunțată de șeful FACEBOOK chiar la începutul lui 2019!
27.09.2018
19:30
2802
Cu mașina din Europa în America. INCREDIBILA autostradă care ar putea lega aproape întreaga lume
04.08.2018
11:00
2949
PSIHOLOGIE // Vorbește cu părinții tăi
22.02.2018
07:30
3647
După 11 ani, o prezentatoare tv RENUNŢĂ la proiectul care a făcut-o celebră. Cu ce post a semnat?
25.05.2017
20:06
4204
FOTO // Cum se trăieşte în cel mai BOGAT sat din România: internet gratis, pistă pentru biciclişti şi...
13.05.2016
16:45
2560
MILIOANE de euro de la UE pentru locuitorii din Găgăuzia și Taraclia
22.03.2016
19:30
2328
GRANTURI de o SUTĂ de MII de euro pentru a presta servicii de livrare a energiei din biomasă
29.09.2015
11:57
2858
Proiect // Extragerea ilegală de nisip şi prundiş din albiile râurilor Nistru şi Prut va fi pedepsită PENAL
11.08.2015
17:31
2778
CNA vrea să înăsprească PEDEPSELE pentru DETURNAREA fondurilor EUROPENE
08.06.2015
13:19
2899
Încă DOUĂ comunități din R. Moldova vor beneficia de finanțare din partea UE
16.07.2014
09:35
2247
Încă CINCI milioane de euro. UE va susţine R. Moldova în gestionarea pieţei muncii
19.05.2014
11:24
2766
Proiect INEDIT pentru tinerii din Republica Moldova

Top stiri
05.04.2025
19:39
366
Medicii sunt chemați să regândească strategia de tratare a diabetului după ce 40% dintre pacienți renunță la tratament în primul an
05.04.2025
18:32
331
Târgul universitar „Învață în Moldova” atrage viitorii studenți din Orhei
05.04.2025
17:50
464
Zelenski critică reacția slabă a ambasadei SUA la atacul mortal din Krivoi Rog: „O țară puternică, dar o reacție lipsită de forță”
05.04.2025
17:19
388
Peste 400 de liceeni din Cahul și Cantemir, participanți la târgul universitar din cadrul campaniei „Învață în Moldova”
05.04.2025
16:49
366
Gianni Infantino sprijină revenirea Rusiei în fotbal după încetarea conflictului din Ucraina
05.04.2025
15:01
485
Maia Sandu denunță atacurile devastatoare ale Rusiei asupra orașului Kryvyi Rih și subliniază curajul poporului ucrainean
05.04.2025
14:04
565
Cum prinde viață o baterie EV uzată: inovație în reciclarea materialelor rare în Anglia
05.04.2025
12:42
503
Elevii din întreaga țară își testează cunoștințele la Olimpiada Republicană de Limbi Străine în Chișinău
05.04.2025
12:06
657
Dramă la Krivoi Rog: atac rusesc soldat cu 18 morți, dintre care 9 copii, în orașul natal al lui Zelenski
05.04.2025
11:32
871
Olesea Stamate pune sub semnul întrebării depunerea mandatului de deputat după excluderea din PAS
05.04.2025
11:16
610
Premierul Recean încurajează antreprenoriatul la Calfa: Guvernul susține inițiativele locale cu sprijin financiar și logistic
05.04.2025
10:11
652
Revoluție în medicina regenerativă: mitocondrii produse în laborator accelerează regenerarea cartilajului și revoluționează transplantul celular
05.04.2025
07:10
752
Trump acordă TikTok un nou termen pentru vânzarea operațiunilor din SUA, în efortul de a evita interdicția totală a popularului serviciu de socializare.
05.04.2025
07:09
1016
Plan concret pentru desfășurarea forțelor străine în Ucraina: Zelenski estimează finalizarea într-o lună
05.04.2025
06:42
725
Ofensiva israeliană în Gaza escaladează conflictul: 30 de morți și situația ostaticilor devine critică
05.04.2025
06:37
649
Rujeola și amnezia imunitară: De ce este esențială vaccinarea pentru protecția pe termen lung?
05.04.2025
03:42
698
Sam Altman provoacă discuții aprinse în India cu imaginea sa de jucător de cricket AI-generated
05.04.2025
02:22
876
Rusia intensifică atacurile asupra Krivoi Rog: bilanțul victimelor crește, Moscova susține că a vizat ofițeri străini
05.04.2025
01:58
853
Rusia lovește din nou Krivoi Rog: al doilea atac după bilanțul tragic de 16 morți și 40 de răniți în orașul natal al lui Zelenski
04.04.2025
21:18
1052
Tragedie în orașul natal al lui Zelenski: 14 morți și peste 50 de răniți după un atac rusesc cu rachetă balistică în Krivoi Rog
04.04.2025
18:48
1333
Amendamentele Olesei Stamate: Şeful ANP a demsionat! Premierul Dorin Recean cere demisia șefului de la ANP. ,,Trebuia să ia în calcul toate riscurile eliberării deținuților"
04.04.2025
17:44
1115
Confuzie legislativă clarificată: Reguli stricte pentru amnistia deținuților pe viață în Parlamentul Republicii Moldova
04.04.2025
17:40
933
Maia Sandu felicită salvatorii și pompierii și mulțumește Japoniei pentru autospecialele donate în valoare de 240 de milioane de lei
04.04.2025
16:28
839
Mark Rutte despre încetarea focului în Ucraina: „Rusia trebuie să facă următorul pas”
04.04.2025
16:02
812
Moscova expulzează trei diplomați moldoveni ca răspuns la măsurile Chișinăului

Actualitate
Parteneri
Descoperă
Opinii

Punct de vedere NAȚIONAL
Sondaj
Prietenii noștri