Un medic de pe ambulanță, cu piciorul rupt, după ce a mers să-i acorde asistență medicală unui pacient din Chișinău: „Bolnavul” l-a împins pe scări
S-a dus să-i ofere asistență medicală unui pacient, dar a ajuns și el la spital.
Un medic al Serviciului de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (SAMU) s-a ales cu piciorul fracturat, dar și cu alte traume, după ce a mers, sâmbăta trecută, să ajute un bărbat de 50 de ani, anunțat ca fiind „inconștient în scara unui bloc din capitală”.
„Echipa SAMU Centru a intervenit în opt minute la locul solicitării, unde a fost întâlnită de un martor, care a condus personalul medical către pacient. S-a constatat că bărbatul era în stare de ebrietate și, în timpul examinării, manifesta un comportament inadecvat, îmbrâncind personalul medical, care încerca să-l ajute. După ce agresorul a împins medicul echipei AMU, aceasta a căzut pe scări și a suferit traumatisme, necesitând transportare de urgență la spital. Medicul cu fractură la picior va urma tratament și reabilitare pe parcursul a cinci săptămâni”, informează Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP).
La fața locului a fost chemată Poliția, care urmează să stabilească toate circumstanțele incidentului produs, dar și măsurile care vor fi luate față de agresor.
CNAMUP anunță că va prezenta Ministerul Sănătății propuneri privind înăsprirea pedepselor pentru agresarea membrilor echipelor de asistență medicală urgentă.
TVR Moldova: Milioanele oligarului transnistrean Victor Gușan, câștigate din exportul de caviar în UE
Agenții economici pot depune cereri pentru a beneficia de compensații la energia electrică
DOC // Guvernul dezminte falsurile promovate de Natalia Morari, concubina lui Veaceslav Platon: „Nu s-a reintrodus nicio taxă adițională aeroportuară de 9,5 euro. Acea taxă impusă de gruparea criminală ce controla AIC a fost eliminată complet”