Un martor susţine că l-a filmat pe Michael Schumacher în timp ce schia
Un martor german afirmă că l-a filmat întâmplător pe Michael Schumacher, care schia în momentul accidentului cu viteză moderată, scrie publicaţia Der Spiegel, citată de AFP şi Mediafax.
Un steward de 35 de ani, din Essen, susţine că l-a surprins pe Schumacher în timp ce-şi filma prietena cu telefonul mobil, la câţiva metri de locul accidentului.
Potrivit acestui martor, care a contactat publicaţia germană, acest schior, care în opinia lui este Schumacher, avansa cu o viteză maximă de 20 km/h. Imaginile oferite de martor arată în plan secund un schior care avansează pe o porţiune situată între două piste şi apoi cade.
Acest martor intenţionează să trimită imaginile la Parchetul din Albertville, care anchetează accidentul.
Contactat de AFP, procurorul din Albertville a declarat că este interesat de această mărturie, însă nu a oferit alte detalii ale anchetei în curs.
Michael Schumacher, septuplu campion mondial, a fost rănit grav într-un accident de schi, la 29 decembrie, în staţiunea franceză Meribel. Germanul a fost operat până acum de două ori. Schumacher este în comă indusă, suferind de leziuni craniene.
DOC // Președinta Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova la cinci persoane născute în Federația Rusă. Alte 240 de persoane au renunțat la cetățenia R. Moldova
Două persoane, ucise în accidente rutiere, produse noaptea trecută
Ministrul ucrainean al Apărării Rustem Umerov, anchetat cu privire la abuz de putere şi de funcţie de Biroul naţional ucrainean de luptă împotriva corupţiei