11:50:47 28.11.2024
Stiri

Un lider al COALIȚIEI de guvernare îl avertizează pe Dodon: „Orice deviere de la normele constituționale înseamnă impeachment”

Politică 20.12.2016 13:00 Vizualizări9382 Autor: Ziarul National
Un lider al COALIȚIEI de guvernare îl avertizează pe Dodon: „Orice deviere de la normele constituționale înseamnă impeachment”


Liderul Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, îi amintește președintelui ales al R. Moldova, Igor Dodon, că dacă va susține în continuare fățiș separatismul de la Tiraspol și Comrat, atunci ar putea fi demis foarte ușor de Parlament.

Potrivit lui Ghimpu, teme precum federalizarea sau legi care să obstrucționeze dreptul cetățenilor la libera asociere și la libera opinie vor avea un impact negativ.

„R. Moldova, care conform Constituției este stat unitar, ar putea să-și piardă suveranitatea. Despre asta tovarășii socialiști refuză să vorbească atunci când sunt acuzați că susțin fățiș separatismul de la Tiraspol și Comrat și ocupația de la Moscova. Igor Dodon trebuie să înțeleagă că orice deviere de la normele constituționale înseamnă impeachment pentru dânsul în Parlament”, a scris acesta pe o rețea de socializare.

Citește și:
Cine ar trebui să-l PUNĂ LA PUNCT pe Dodon pentru „încurajarea separatismului”? Nicolae Negru: „Doar Parlamenul, inițiind procedura de demitere...”

De asemenea, liberalul a mai adăugat că, în cadrul Congresului PSRM, președintele ales a oferit un „master-class” despre cum să scapi de minciunile electorale.

„Dodon, ajuns președinte printr-o eroare a istoriei, fuge de răspundere după ce a promovat în campanie „teme ferbinți”, precum: lichidarea unionismul, federalizarea republicii, denunțarea Acordului de Asociere, închiderea Biroului NATO de la Chișinău etc. Acum, când a ajuns președinte, încearcă să dreagă busuiocul prin mutarea acestor promisiuni irealizabile, de la candidatul la funcția de președinte, la partidul al cărui membru a fost.

Tovarășii socialiști au uitat să includă în rezoluție faptul că au mers în campanie, speriind alegătorii cu „jandarmul român” și tancurile NATO, au omis și faptul că finanțarea campaniei electorale a fost realizată prin scheme off-shor din Bahamas și alte paradisuri fiscale, prezentate de presă cu lux de amănunte.

Ca să mențină moralul alegătorilor săi, socialiștii au decis să includă în rezoluția lor și faptul că odată ce vor ajunge la guvernare, fie după alegerile anticipate pe care și le doresc sau cele ordinare din 2018, vor denunța Acordul de Asociere cu UE. Observăm că această promisiune a fost pe larg promovată de candidatul Igor Dodon în campania pentru alegerile prezidențiale.

După cum observăm, socialiștii, odată ajunși cu Igor Dodon președinte, au înțeles ceea ce spuneam eu în campanie, că în prerogativele Președintelui nu intră și denunțarea acordurilor și tratatelor, dar în prerogativele Parlamentului. Ca să fie mai credibili și să dreagă busuiocul, tovarășii socialiști pasează această promisiune din agenda candidatului Igor Dodon în agenda PSRM, doar pentru a scăpa de responsabilitate și de a acoperi un eventual eșec”, consideră Ghimpu.

Deocamdată, PSRM și președintele ales, Igor Dodon, nu au venit cu o reacție la declarațiile făcute de liderul PL.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.11.2024 15:57 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // La alegerile pr...

25.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Fantoma trecutului p...

22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md