Un ins de la Orhei, condamnat la zece ani de închisoare, s-a „ascuns” în ultimii cinci ani într-o pușcărie din Federația Rusă


Un tânăr de 27 de ani din raionul Orhei, anunțat în căutare internațională și interstatală în anul 2016, a fost extrădat din Federația Rusă.
Acesta a fost condamnat la 10 ani de închisoare, după ce ar fi săvârșit pe teritoriul raionului Rezina jafuri și escrocherii, fiind anunțat în căutare de către Inspectoratele de Poliție din Orhei, Rezina și Buiucani.
Fugit în Rusia de organele de drept din R. Moldova, insul ar fi comis infracțiuni și pe teritoriul Federației Ruse unde și-a ispășit pedeapsa timp de 5 ani.
În prezent, bărbatul se află în Izolatorul de detenție Rezina și urmează a fi pus sub învinuire, după ce a fost extrădat pe cale aeriană.









































































