Vine pentru PRIMA DATĂ în R. Moldova. Vezi despre ce oficial este vorba
Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului României, va efectua o vizită oficială în Republica Moldova pe 7 și 8 mai. Potrivit site-ului Parlamentului, acesta va avea întrevederi cu membrii Comisiei politică externă şi integrare europeană. De asemenea, el va susține o prelegere la Academia de Științe a Moldovei.
Călin Popescu Tăriceanu va avea o întrevedere cu președintele Parlamentului, Igor Corman, dar și cu vicepreședintele Parlamentului Oleg Bodrug și cu deputații din Comisia politică externă și integrare europeană. Programul vizitei mai include întrevederi cu Nicolae Timofti, premierul Iurie Leancă și Dorin Chirtoacă. Pe data de 8 mai, președintele Senatului României va susține o prelegere publică la Academia de Științe a Moldovei despre avantajele Republicii Moldova în parcursul european.
Un alt oficial important care va vizita republica în perioada 8-9 mai este președintele Marii Adunări Naționale a Republicii Turcia, Cemil Çiçek. Acesta vine la invitația președintelui Parlamentului, Igor Corman. Aceasta este prima vizită oficială la Chișinău a unui președinte al Legislativului Turciei în istoria relațiilor moldo-turce.
Programul vizitei include întrevederi cu autoritățile din Republica Moldova, dar și cu reprezentanții comunității turce de la Chișinău. Pe 8 mai, Corman și omologul său turc vor efectua o vizită comună în UTA Găgăuzia. Acolo, cei doi se vor întâlni cu președintele Adunării Populare, Dumitru Constantinov, bașcanul Mihail Formuzal, dar și cu primarul orașului, Nicolae Dudoglo. Cemil Çiçek va susține o lecție publică la Universitatea de Stat din Comrat.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania