08:05:10 31.03.2025
Stiri

Un general face PRAF serviciile secrete din R. Moldova: „Structurile noastre dorm?”

Politică 14.04.2014 14:02 Vizualizări32205
Un general face PRAF serviciile secrete din R. Moldova: „Structurile noastre dorm?” roncea.ro

Generalul de divizie Ion Costaș, primul ministru al Apărării din Republica Moldova, afirmă că „nu se vede” și nici „nu se simte” faptul că serviciile secrete ar întreprinde acțiuni în contextul situației tensionate din regiune.

Generalul admite, așa cum scrie și presa ucraineană, că la Chișinău ar veni mai multe grupuri din Federația Rusă care se îndreaptă spre Tiraspol. „E posibil. Rușii luptă pe toate fronturile, atacă fostele republici unionale pe diferite căi. Omuleții verzi trimiși de Putin vin în Transnistria pentru a întări forța rusă în coasta Ucrainei din partea aceasta. Nici Occidentului, nici SUA nu le pasă de Ucraina”, zice Ion Costaș.

Potrivit generalului, faptul că structurile speciale ale R. Moldova nu anunță prinderea și pedepsirea unor provocatori, înseamnă, de fapt, o inacțiune a acestora, fiindcă este imposibil ca în împrejurările de astăzi să nu existe asemenea elemente în R. Moldova.

Mai mult, generalul afirmă că R. Moldova se află în pericol în situația în care Armata a 14-a nu a plecat de la noi, cu muniția stocată la Cobasna „poți înarma un întreg detașament”, iar Aeroportul din Chișinău aparține Rusiei.

Ion Costaș crede că în Crimeea a fost aplicat scenariul transnistrean și nu invers, iar Putin își dorește cu ardoare ruperea Ucrainei în două. „Să fi fost în locul autorităților din Ucraina, a doua zi desființam serviciile secrete ucrainene. Despre acest scenariu se știa de doi ani, dar cei de acolo nu lucrau pentru Ucraina, ci pentru Federația Rusă. Se zice că Serviciul de Informații și Securitate al R. Moldova lucrează pentru R. Moldova, dar nu se vede”, mai spune generalul.

Fostul ministru al Apărării își întărește acuzația oferind exemplul cazului de la Doroțcaia, Dubăsari, când unii localnici au început să îndemne lumea să ceară aderarea localității la separatiști. „Structurile noastre dorm? Te-ai dus, ai pus cătușele la mână ca să stopezi astfel de acțiuni”, recomandă generalul Ion Costaș.

Contactați de Ziarul NAȚIONAL, responsabilii de la Serviciul de Informații și Securitate ne-au solicitat să depunem un demers oficial pentru a ne răspunde la întrebări în timp de 20 de zile.

Autor: Raisa Lozinschi
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte