04:21:45 24.11.2024
Stiri

Un fost PREMIER îl compară pe Igor Dodon, care vrea să scoată 20 de MILIARDE de lei din rezerva BNM, cu „gospodar” care dă pe BĂUTURĂ toți banii din casă: „Este o prostie. Ulterior ce faci?”

Actualitate 02.04.2021 12:12 Vizualizări2784 Autor: Ziarul National
Un fost PREMIER îl compară pe Igor Dodon, care vrea să scoată 20 de MILIARDE de lei din rezerva BNM, cu „gospodar” care dă pe BĂUTURĂ toți banii din casă: „Este o prostie. Ulterior ce faci?”


Socialistul Igor Dodon este comparat cu un „gospodar” disperat, care într-o singură zi „bea” toți banii din casă. Această analogie a fost făcută de fostul premier Pavel Filip, în contextul propunerii lui Dodon de a scoate în perioada stării de urgență a 20 de miliarde de lei din rezervele Băncii Naționale a Moldovei (BNM), pentru a face față pandemiei de COVID-19.

Potrivit lui Filip, sistemul bancar abia și-a revenit după „furtul miliardului”, iar acum ar fi total inoportun să se umble la rezervele de stat.

Citește și: Dodon dă ORDIN de la Moscova să se umble la REZERVELE BNM. Socialistul propune să se scoată din banca centrală peste un MILIARD de dolari: „Acest lucru este posibil în perioada stării de urgență, prin decizia CSE”

„Este o prostie (propunerea lui Igor Dodon n.r.). Eu vă dau un exemplu. Noi avem așa „gospodari”, care au băut toți banii din casă. Dar ulterior ce o să faci? Banii din rezervele valutare sunt pentru a asigura stabilitatea financiară în R. Moldova și de a avea o politică monetară corectă. Am depus un efort mare pentru asta în perioada când am fost premier. Ne amintim de furtul miliardului etc. Deci, am reușit să stabilizăm sistemul bancar și să readucem încrederea în sistemul bancar. Eu am impresia că mai departe nu se vrea urmată această cale. Dimpotrivă, vor să slăbească sistemul bancar”, a declarat Filip, în cadrul unei emisiuni de la N4.

În opinia liderului democrat, se pot găsi alte soluții pentru a gestiona criza pandemică și cea social-economică.

„Dar de ce trebuie să te bagi în rezervele BNM? Noi știm foarte bine că rezerva BNM acoperă moneda națională. O intervenție nechibzuită în rezervele BNM vor duce la inflație, creșterea prețurilor și intrăm într-un cerc vicios. Mie îmi este greu să spun cu certitudine dacă se poate de luat de acolo sau nu se poate, pentru că trebuie să ai niște calcule. Trebuie să vină ministrul Finanțelor cu guvernatorul BNM și să ne spună ce posibilități sunt”, a punctat Filip.

De menționat că Dodon, fără nicio funcție publică de la finele anului trecut, a dat ordin de la Moscova să se ia un împrumut de până la 20 de miliarde de lei de la BNM. Pentru că în R. Moldova a fost instituită starea de urgență de către majoritatea PSRM – Partidul „ȘOR”, socialistul spune că miliardul de dolari din rezervele BNM poate fi scos printr-o simplă decizie a Comisie Situații Excepționale, conduse de premierul interimar Aureliu Ciocoi.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md