Un fost ministru dezvăluie câți bani a primit Dodon pentru votarea președintelui
Fostul ministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor Anatol Șalaru susține că Igor Dodon ar fi primit 600 de mii de euro pentru a-și da votul pentru alegerea lui Nicolae Timofti în funcția de președinte al republicii.
Totuși, Șalaru scrie, pe o rețea de socializare, că nu faptul că Dodon și-a negociat votul îl miră, ci faptul că Timofti a acceptat să fie obiectul acestei tranzacții.
„Faptul că Dodon a negociat votul nu mă miră, dar că un judecător a acceptat să devină obiectul unei tranzacții, e dezolant! Oare cum se simte Timofti în pielea unui președinte, chiar dacă EA, pielea, costă cel puțin 600 000 euro?”, se întreabă Șalaru pe facebook.com.
Contactat de Ziarul NAȚIONAL, Igor Dodon s-a arătat surprins că Anatol Șalaru a făcut o astfel de declarație, dar a evitat să o comenteze.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”